|

Scafaru, doar control judiciar, desi a sechestrat si a lovit trei minori

INCREDIBIL…Decizie scandaloasã în cazul lui Marius Scafaru, tânãrul din Negresti care la începutul acestei sãptãmâni a sechestrat si bãtut trei minori de la un centru de plasament din oras. Desi faptele comise sunt foarte grave, acesta a scãpat doar cu control judiciar pentru o perioadã de 60 de zile, mãsura fiind luatã de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângã Judecãtoria Vaslui.

Magistratii vasluieni nu au considerat cã faptele comise de Marius Scafaru au fost suficient de grave pentru a-l aresta preventiv pentru 30 de azi, astfel cã dupã numai 24 de ore petrecute la Politie, oamenii legii au fost nevoiti sã-i dea drumul. Procurorii de la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Vaslui au decis ca acesta sã fie plasat sub control judiciar pentru o perioadã de 60 de zile.

A sechestrat si bãtut minorii pânã i-a bãgat în spital

Fapta pentru care Marius Scafaru a ajuns în fata procurorilor s-a petrecut luni, în orasul Negresti. Acesta a luat trei minori din centrul de plasament în care locuiau și bãnuindu-i cã i-au furat o bicicletã, i-a urcat într-o dubã. Când a ajuns în dreptul spãlãtoriei sale a blocat portierele si a început sã-i batã pe copii fãrã milã, cu un ciocan. “Ne-a luat de la centru, ne-a dus la spãlãtorie si ne-a bãtut. Ne-a acuzat cã i-am furat o bicicletã. L-a chemat pe taicã-su sã tinã de portierã, apoi ne-a bãtut cu ciocanul. Lui frati-miu mai mare i-a dat peste fatã cu ciocanul. Ne-au lovit cu pumnii si cu genunchii. Fiul i-a spus tatãlui sã ne ducã acasã, sã ne lege de copac si sã ne omoare dacã nu scoatem bicicleta. Am reusit sã fugim, în picioarele goale. Am sãrit trei garduri, apoi am chemat Politia, Ambulanta. În timp ce ne loveau, ne spuneau sã scoatem bicicleta, despre care noi nu stiam nimic”,a declarat unul dintre bãietii bãtuti de Marius Scafaru. Prin clipe de groazã a trecut si cel mai mic dintre minori, în vârstã de 13 ani, care ar fi fost lovit de mai multe ori cu portiera de la masinã. “A venit cu masina, cu o dubã, apoi au bãtut în usã si ne-au chemat afarã, la poartã. Ne-au întrebat dacã stim ceva de bicicletã. Ne-au urcat în masinã, iar în dreptul spãlãtoriei auto au început sã ne batã. Fratelui meu mai mare i-au dat cu ciocanul în cap. El e acum la spital. Pe mine m-au prins în portierã. M-au lovit de trei ori cu ea”.

Gigi Becali, arestat pentru cã a sechestrat niste hoti de masini

În 2009, un alt scandal asemãnãtor a fãcut înconjorul presei in România dupã ce omul de afaceri Gigi Becali a sechestrat trei bãrbati care îi furase masina. Cu toate cã nici mãcar nu s-a atins de ei, latifundiarul a fost retinut pentru 30 de zile, iar apoi a primit o condamnare de trei ani cu suspendare. Se pare cã la Vaslui legea se aplicã altfel, iar agresorii de minori, care îi bat cu ciocanul pânã le cauzeazã fracturi craniene sunt vãzuti cu ochi mai buni de procurori.