spot_imgspot_img
5.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

Scene halucinante în comuna Cozmești: tânăr legat cu lanțul de un copac de mama lui (VIDEO)

- Advertisement -
Scene absolut revoltătoare în comuna Cozmești din județul Vaslui. O femeia și-a legat fiul, cunoscut cu probleme psihice, cu lanțul de un copac, lăsându-l în arșița amiezii. Aceasta a plecat să muncească și pentru că nu-l putea supraveghea, de teamă să nu plece prin sat, l-a legat de un copac în curte, deși afară erau mai mult de 30 de grade Celsius. Tânărul a fost descoperit de către asistenta socială care a alertat imediat autoritățile. Băiatul a fost preluat de o ambulanță și transportat la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Vaslui. Între timp, polițiătii au deschis o anchetă în acest caz. „Ne-am prezentat la faţa locului, am sesizat poliţia şi salvare. Am găsit bărbatul legat cu un lanţ de un copac. Ulterior am aflat că a fost legat de mama sa, care este şi asistent personal al acestuia. Nu este prima dată când auzim de acest caz, este în evidenţele noastre din 2009. Trecem săptămânal pe la această familie, pentru a-i verifica. Nu este nici pentru prima dată când luăm măsuri. Am dorit instituţionalizarea persoanei, pentru că reprezintă un pericol în familie, având şi o soră minoră. Nu este recalcitrant, dar are perioade când nu conştientizează ce face. Demersurile s-au oprit, însă, în sensul că avem răspunsuri de la DGASPC că nu sunt locuri. Problema de azi a escaladat orice închipuire. Vom lupta în continuare pentru instituţionalizarea lui. Deocamdată nu am găsit un loc pentru el, persoana se află la spital. Dar nu cred că locul său este în familie. Mama lui nu era acasă, când a venit a spus că l-a legat ca să nu plece de acasă. Dar nu cred că asta este o soluţie!”, a declarat primarul comunei Cozmești, Mihai Sima. Mama tânărului, care este și asistenta personală a acestuia este acum cercetată pentru lipsire de libertate.  Localnicii sunt revoltați de tratamentul inuman la care a fost supus tânărul. Vom reveni cu mai multe amănunte.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.