spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Schimbări importante în Codul Rutier care îi vizează de astăzi pe toți șoferii din Iași

- Advertisement -

Maşinile vor fi ridicate dacă vor fi parcate pe trotuar u totuşi, primăria poate amenaja, în anumite condiţii prevăzute de lege, locuri de parcare pe trotuare u nu pot fi ridicate maşini în care sunt persoane u operaţiunile de ridicare se pot opri în cazul în care apare proprietarul autoturismului
Şoferii ieşeni mai pot parca pe trotuare ceva vreme, chiar dacă de astăzi au intrat în vigoare schimbările legislative care autorizează şi ridicarea autoturismelor staţionate neregulamentar. Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 965 din 15 decembrie 2016 care a intrat în vigoare începând de astăzi, maşinile vor putea fi ridicate atât de Poliţia Rutieră, cât şi de Poliţia Locală. Numai că reprezentanţii Primăriei aşteaptă ca Guvernul să emită şi normele metodologice de aplicare a hotărârii, care vor fi gata în cel mult trei luni. Abia după ce vor fi emise aceste norme, Primăria Iaşi, care este administratorul drumurilor din municipiu, va trece la contractarea unei firme care să se ocupe de ridicarea maşinilor şi depozitarea accestora. Reprezentanţii Primăriei Iaşi au precizat că aşteaptă normele metodologice, apoi, cel mai probabil, vor desemna instituţia Poliţiei Locale să se ocupe cu ridicările de maşini. „În prezent, Poliţia Locală nu poate ridica maşini şi nici nu are spaţiu de depozitare. Aşteptăm deciziile Primăriei“, a precizat Daniel Ungureanu, reprezentant al Poliţiei Locale.

Şoferii ieşeni trebuie să fie atenţi pentru a nu le fi ridicate maşinile în zonele în care există indicatorul „staţionarea interzisă“, pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de şase metri, în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice, în pante şi rampe, dar şi în locul unde este poziţionat indicatorul cu semnificaţia „staţionare alternantă“, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificaţia Zonă de staţionare cu durată limitată, peste durata stabilită. De asemenea, potrivit noilor reglementări intrate de astăzi în vigoare, un autoturism nu poate fi ridicat din locul în care este staţionat dacă în interior se află vreun pasager. În cazul în care se face ridicarea, şoferul autoturismului este singurul răspunzător de efectele acestui fapt. De asemenea, în cazul în care şoferul se întoarce la maşină chiar în timpul manevrelor de ridicare, acesta va achita doar contravaloarea operaţiunii aferentă ridicării şi poate pleca din locul respectiv la volanul propriei maşini.

Ce va cuprinde dispoziţia de ridicare

Hotărârea de Guvern mai prevede ca ridicarea maşinilor să fie realizată printr-o dispoziţie scrisă care va cuprinde data, ora şi locul ridicării vehiculului, numele, prenumele şi gradul poliţistului, indicarea normei încălcate, menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului şi privind abateri vizibile pe caroseria maşinii, numărul de înmatriculare şi marca. Dispoziţia de ridicare se va încheia în trei exemplare, dintre care unul va rămâne la emitent, al doilea la administratorul drumului iar al treilea, contravenientului. În afară de ridicarea propriu-zisă a maşinii, ieşeanul trebuie să plătească şi transportul şi depozitarea acestuia. În privinţa transportului către locul de depozitare, aceasta se va face numai pe o platformă, iar paza parcului va fi efectuată de reprezentanţii Primăriei care răspunde de eventualele avarii aduse mijlocului de transport. Maşina ridicată se restituie doar după ce face dovada achitării tarifului operaţiunii şi în baza documentului care îi atestă proprietatea vehiculului. De asemenea, programul de restituire a autovehiculelor va fi în regim non-stop, adică 24 de ore din 24.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/schimbari-importante-in-codul-rutier-care-ii-vizeaza-de-astazi-pe-toti-oferii-din-ia-i–150071.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.