spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Scrisoare deschisă către Plahotniuc, Filat şi Ghimpu: Faceţi ceva pentru ţara aceasta, plecaţi // Natalia Morari

- Advertisement -

Domnilor Plahotniuc, Filat, Ghimpu,

Mă adresez Dumneavoastră prin intermediul acestei scrisori pentru că ne reprezentaţi, iar noi, cetăţenii, vă plătim salariile – fapt, despre care aţi uitat, probabil. În urma activităţii mele ca mic antreprenor am creat 20 de locuri de muncă şi lunar plătesc impozite de câteva zeci de mii de lei. Mai nou, am aflat că şi din facturile lunare pentru energia electrică de aproape 20 de mii de lei pe care le plătim la întreprindere, aproximativ jumătate ar merge în buzunarele domnilor Şevciuk şi Plahotniuc. Cât de greu este acum să activezi, luând în consideraţie deprecierea leului, majorarea preţurilor la produsele de import, scăderea dramatică a capacităţii de plată a consumatorilor, presiunea preţurilor la chirie (care, evident, sunt în euro), vă voi povesti altă dată. Dar să ştiţi – pentru toţi, absolut toţi antreprenorii este evident că această stare de criză profundă, din care, cu siguranţă, nu fiecare dintre noi va reuşi să iasă, a fost provocată de voi – cei care aţi furat şi aţi permis să fie furat miliardul din sistemul bancar.

Astăzi, 5 octombrie, se împlinesc cinci luni de când au început protestele Platformei „Demnitate şi Adevăr”. Platforma sau liderii acesteia pot să nu vă placă, la fel ca şi unei părţi din protestatari. Vă pot povesti şi eu despre nemulţumirea mea personală vizavi de felul cum organizatorii ignoră presa liberă, care a mai rămas în ţară şi încearcă să reflecte cinstit şi echidistant protestele. Aceasta rămâne neobservată de organizatori şi nu apare în lista revendicărilor pentru că nu face parte din „secta martorilor Platformei”. Dar despre aceasta vă voi povesti altă dată. Totuşi, e de neînţeles cum timp de cinci luni vă prefaceţi că în ţară nu se întâmplă nimic. Vă place Platforma sau nu, dar de cinci luni oamenii, ies în stradă cu regularitate. Oamenii ies la proteste nu sub steagurile ruseşti (aceasta v-ar conveni enorm pentru a ne îndobitoci mai departe cu sperietorile despre Donbas), ci sub steagurile europene, cu care voi aţi venit la putere şase ani în urmă.

sursa: http://jurnal.md/ro/politic/2015/10/6/scrisoare-deschisa-catre-plahotniuc-filat-si-ghimpu-faceti-ceva-pentru-tara-aceasta-plecati-natalia-morari/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.