|

Se fac înscrieri pentru Definitivat

ÎNVÃTÃMÂNT…Cadrele didactice care vor sã sustinã în acest an scolar Definitivatul mai au la dispozitie doar câteva zile pentru a se înscrie la concurs. Calendarul examenului de definitivare pentru anul 2018-2019 a fost publicat luni în Monitorul Oficial, sub forma unui act normativ al Ministerului Educatiei Nationale (MEN), iar potrivit acestuia, candidatii se pot înscrie în scoli pânã în data de 19 octombrie 2018. Pânã la finalul lui octombrie dosarele de înscriere vor fi transmise cãtre Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui, unde vor fi verificate si avizate, candidatii urmând sã fie anuntati dacã dosarul de înscriere este admis sau respins. Iatã, mai exact, datele importante ale calendarului examenului de definitivare pentru anul scolar 2018-2019: înscrierea candidatilor în unitãtile de învãtãmânt se face pânã în data de 19 octombrie 2018; în perioada 19 - 31 octombrie 2018, dosarele de înscriere se transmit inspectoratului scolar, se verificã si se avizeazã; candidatul e anuntat dacã dosarul de înscriere e admis sau respins; pânã la 31 mai 2019, se vor organiza inspectiile la clasã; în data de 24 iulie 2019 va avea loc proba scrisã; pe 31 iulie 2019 se vor afisa rezultatele initiale; între 31 iulie si 1 august 2019 se vor depune contestatiile; în data de 5 august 2019 se vor afisa rezultatele finale.