spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Şedinţă CL specială: autobuze cu fonduri de la UE sau cu bani împrumutaţi?

- Advertisement -

PNL îl acuză pe Mihai Chirica de dezinformare, după ce acesta declarase că nu se pot lua cu fonduri UE decât autobuze electrice, ecologice. Liberalii au prezentat cazul Cracoviei, care a cumpărat autobuze diesel cu bani de la UE. Primarul replică din nou: POR negociat de România şi POR negociat de Polonia sunt două chestiuni total diferite. Ședinţa va aduce clarificări

Războiul dintre reprezentanţii PNL şi cei ai municipalităţii va ajunge în faţa Consiliului Local. Cei opt consilieri locali PNL şi independentul Andrei Postolache au solicitat convocarea unei şe­dinţe extraordinare a CL, în ca­drul căreia să se discute modul în care urmează să fie modernizat transportul public: prin contrac­tarea unui credit BERD, variantă susţinută de primarul Mihai Chi­rica, sau prin accesarea de fonduri europene, cum solicită libe­ralii.
75 de autobuze noi
Potrivit legii, şedinţele extraordinare ale CL pot fi convocate la iniţiativa primarului sau a unei treimi dintre consilierii locali. Cei 9 semnatari ai solicitării de organizare a şedinţei reprezintă exact o treime din numărul total de 27 de consilieri locali. În nota de fun­damentare a singurului proiect de pe ordinea de zi, liberalii afirmă că noul credit, de 15 mi­lioane de euro, propus de municipalitate pentru cumpărarea a 75 de autobuze, ar îndatora inutil Iaşul, consilierii PNL apreciind că se poate obţine o finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene pentru modernizarea transportului. „Ne dorim ca transportul public să devină mai confortabil. Suntem de acord că flota operatorului public de trans­port, care acum este îmbă­trânită, uzată moral şi tehnic, să fie înlocuită într-un termen cât mai rezonabil, astfel încât ieşenii să beneficieze de un transport pu­blic modern, în condiţii de confort şi siguranţă. Totodată, finanţele municipalităţii deja sunt împo­vărate de creditele existente, de sumele ce trebuie cheltuite din bugetul local pentru proiectele cu finanţare europeană care nu au fost finalizate la timp, la care se adaugă co­recţiile impuse de Autoritatea de Ma­nagement, precum şi de cheltuielile pentru funcţionare şi investiţii curente ale Primăriei sau ale instituţiilor subordonate“, se menţionează în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.
Liberalii solicită aprobarea organizării unui referendum local în vederea stabilirii de către ieşeni a modalităţii prin care să se modernizeze transportul public. Cu ocazia referendumului, ieşenii ar urma să răs­pundă prin „da“ sau „nu“ la întrebarea: „Sunteţi de acord ca transportul public de călători din Municipiul Iaşi să fie moder­nizat prin fonduri europene în detrimentul contractării unui credit de 15 milioane euro de către Primăria Munici­piului Iaşi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare?“. Referendumul ar urma să fie organizat pe1 septembrie.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/sedinta-cl-speciala-autobuze-cu-fonduri-de-la-ue-sau-cu-bani-imprumutati–134519.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.