spot_imgspot_img
21.1 C
Vaslui
24-apr.-2024

Sedinta si scandalul, la CL Husi!

- Advertisement -

DISPUTE Dupã ce s-au supãrat încã de la începutul întrunirii, cã pesedistii, orgoliosi si ei, au refuzat sã voteze un presedinte de sedintã din rândul lor, liberalii din CL Husi au gãsit de cuviintã sã “boicoteze” ieri, în cadrul sedintei ordinare a lunii mai, ordinea de zi, abtinându-se, demonstrativ, la fiecare proiect de hotãrâre. Cum marea majoritate a initiativelor ar fi avut nevoie de votul a cel putin douã treimi pentru a trece, proiecte importante pentru oameni, între care si prelungirea contractelor pentru chiriasii de la ANL-uri, au fost respinse, iar acesti huseni au rãmas – pentru cel putin o lunã, cu problema nerezolvatã, doar pentru cã alesii locali dau prioritate tacticii… “care pe care”.

Marea majoritate a proiectelor de pe ordinea de zi n-au putut trecere cu niciun chip de… supãrarea liberalilor din CL Husi, mai exact, cu exceptia lui Liviu Iacob, a vechilor membri PDL! Acestia au propus, prin vocea lui Cãtãlin Dogaru, sã aibã presedinte de sedintã din partea PNL-ului. “În baza unei întelegeri pe care am avut-o (cu social-democratii, n.r.), ca sã avem si noi presedinte de sedintã, îl propun pe domnul Liviu Iacob”, a spus Cãtãlin Dogaru. În mod neasteptat, Anton Cezar (PSD) a replicat, tãios: “Eu nu stiu nimic de aceastã întelegere si de aceea îl propun pe domnul Victor Blãnariu”. Atât le-a trebuit liberalilor, ca sã supere iremediabil! Cel putin Cãtãlin Dogaru i-a si transmis, aluziv, consilierului Anton un mesaj cu subînteles. “Ei bine, dacã vã faceti cã nu stiti, o sã vã reamintesc eu mai multe”, a spus Cãtãlin Dogaru. Si de aici s-a stricat totul! Orice proiect de hotãrâre se lua în discutie, prin abtinerea liberalilor, nu trecea de votul plenului. Evident, cei care au avut de pierdut în acest caz au fost husenii ale cãror probleme n-au avut prioritate în fata jocului de orgolii a alesilor locali.

Jigniri, ca la usa… Consiliului Local Husi!

În mod deja traditional, chiar si în ciuda acestei abtineri de la vot a consilierilor din PNL, scandalul n-a putut fi evitat! Liviu Iacob si primarul Ioan Ciupilan au avut din nou ceva de împãrtit. “Domnule Iacob, ironia si ipocrizia dumneavoastrã sunt fãrã margini. Vã credeti cel mai mare si cel mai destept de aici, dar nu e deloc asa”, s-a enervate primarul. Nici Iacob n-a tãcut: “Domnule primar, mai mincinos ca dumneavoastrã nu existã”, a spus acesta. A intrat în disputã si Cãtãlin Dogaru, care l-a acuzat, indirect, pe primar cã nu stie carte. “Domnule Dogaru, mai terminati cu jignirile. Vã place numai sã jigniti”, i-a replicat primarul.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.