spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Senatoarea Gabriela Cretu, întâlnire cu secretarul general al Consiliului UE

- Advertisement -

DISCUTII… Senatorul Titus Corlãtean, presedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru coordonarea activitãtilor parlamentare necesare pregãtirii Presedintiei Consiliului Uniunii Europene, senatorul vasluian Gabriela Cretu si deputatul Angel Tâlvãr, presedintii Comisiilor pentru afaceri europene ale celor douã Camere ale Parlamentului, au avut o întrevedere cu Jeppe Tranholm-Mikkelsen, Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene. Senatoarea PSD de Vaslui, care este si presedinta Comisiei pentru afaceri europene, a subliniat complexitatea procesului de organizare a Presedintiei românesti, atât în contextul alegerilor pentru Parlamentul European cât si a marilor dosare ce vor fi gestionate de cãtre aceasta (Cadrul Financiar Multianual), precum si importanta colaborãrii cu toate pãrtile implicate. În ceea ce priveste Cadrul Financiar Multianual, senatoarea si-a exprimat îngrijorãrile în ceea ce priveste unele concluzii ale negocierilor si dezbaterilor pe viitorul Europei. Comisia pentru Afaceri Europene, prin opiniile transmise cãtre Bruxelles, s-a exprimat deja împotriva înfiintãrii functiei de Ministru de finante european, atât timp cât nu existã un buget pe mãsurã. De asemenea, termenul de flexibilitate bugetarã folosit în noua viziune europeanã nu este în mãsurã sã acopere interesele tuturor statelor membre. Comisia pentru Afaceri Europene, prin opiniile transmise, este adepta conceptului de „flexicuritate”, adicã mentinerea acelorasi tinte si alocãri de fonduri, în vederea atingerii unor obiective importante pe termen lung, prin folosirea cât mai eficientã a noului buget multianual.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.