OPINIE…Senatorul Ioan Hadârcã dã cu presedintele Comisiei Uniunii Europene, Jean Claude Juncker de pãmânt. Oripilat de ce s-a întâmplat în orasul german Trier, cu prilejul aniversãrii a 200 de ani de la nasterea lui Karl Marx, când a fost dezvelitã statuia de 6 metri a „autorului Manifestului Partidului comunist”, dãruitã de marele popor chinez, academicianul de peste Prut nu a putut suporta umilinta si l-a încondeiat pe Juncher ca un veritabil editorialist. A reactionat violent la declaratia bossului din fruntea Uniunii, care a declarat la chermeza de la Trier: „Karl Marx a fost un filosof care a gândit pentru viitor, a avut aspiratii creative, iar astãzi este învinovãtit de lucruri pentru care nu e responsabil si pe care nu el le-a provocat, deoarece multe dintre lucrurile pe care le-a scris au fost rãstãlmãcite în opusul lor.” Cititi mai jos o analizã finã a singurului politician din România, care-si meritã cu prisosintã locul în Senatul României, acolo unde în trecut Brãtienii sau Iuliu Maniu fãureau statul modern. Editorialul sãu este spectaculos fiindcã spune lucrurilor pe nume si anuntã în premierã tendinta partidului sãu, ALDE, de a se întãri, apãrând valorile liberale ale unei constructii social-liberale cu care securistul Voiculescu a încercat sã-si facã drum în vârful piramidei sociale.
Curenta lunã mai nu a dus lipsã de evenimente relevante. Pe cele de nivel national le-am consumat cu succes în frecvente vacante, consistent relatate în telereportaje inspirate de petreceri cu kilometri de mici si tone de bere, fãrã noi kilometri de asfalt. În atmosfera lor fumurie, se pare cã trece, mai usor si fãrã probleme, Anul Centenarului Marii Uniri.
La subiectul Centenarului Unirii vom reveni. Acum însã vreau sã atrag atentia asupra a douã evenimente de dimensiune europeanã consumate la început de mai. Unul dintre ele, Ziua Europei, sãrbãtoritã la 9 mai cu prilejul aniversãrii declaratiei lui Robert Schuman de constituire a Uniunii Europene, l-am consemnat solemn în Senatul României.
Cel de-al doilea, în totalã contrapunere cu primul, s-a întâmplat ceva mai devreme, pe 5 mai, în orasul german Trier, cu prilejul aniversãrii a 200 de ani de la nasterea lui Karl Marx, si parcã a trecut neobservat pentru noi. Dar nu si pentru comunitatea intelectualã din tarã si pentru opinia publicã internationalã, mult mai sensibile la asemenea manifestãri. Asta, pentru cã la evenimentul prilejuit de dezvelirea statuii de 6 metri a autorului Manifestului Partidului Comunist a avut nesansa de a participa, în ciuda avertismentelor, însusi presedintele Comisiei Uniunii Europene, domnul Jean Claude Juncker.
Pe moment, s-a vãzut stafia lui Karl Marx la cârma Europei. Faptul participãrii si, mai ales, discursul rostit acolo de cãtre presedintele Comisiei Europene au lovit dureros în coeziunea europeanã si asa supusã provocãrilor. Unele tãri din Europa Centralã si de Est care au suferit pe pielea lor regimurile inspirate din învãtãtura lui Marx s-au simtit jignite si oripilate. Ori, principiile fundamentale puse la baza Uniunii de Robert Schuman si Jean Monnet diferã esential de creaturile comuniste ale lui Marx si ale urmasilor lui.
Opera lui Schuman si Monnet a însemnat instituirea unor reguli de convietuire a statelor în conditiile care fac imposibile alte rãzboaie dupã cele douã conflagratii mondiale din secolul XX. Opera lui Marx, din contra, a scos din burlui, vorba lui Creangã, stafia-cap de mort a comunismului, agitând-o sã zburde sinistru cu coasa prin Europa si prin lumea întreagã.
E de retinut cã, în tãrile cuprinse de morbul comunismului, rãzboaiele interne ori civile au fost posibile fiind motivate de teoria marxistã a luptei de clasã. Astfel, rãzboiul civil din Rusia din primii ani de comunism a luat viatã a circa 11 milioane de rusi. Prima tarã a dictaturii proletariatului, Uniunea Sovieticã, a motivat ideologic invadarea României în anul 1940 prin necesitatea eliberãrii clasei muncitoare si a tãrãnimii de sub jugul burghezo-mosieresc. Deportãrile în masã ale populatiei românesti din Basarabia si din Bucovina de Nord au fost animate de lupta de clasã contra chiaburimii exploatatoare. Lagãrele de muncã silnicã si închisorile de exterminare de la Doftana, Gherla, Jilava, Aiud si altele (apropo, cu exterminarea liderilor unionisti Iuliu Maniu, I.C.Brãtianu, Daniel Ciugureanu s.a.) au functionat în scopul formãrii omului nou, impus de cãtre progenitura neomarxistã localã. Cazul „experimentului de la Pitesti” este revelator în acest context.
Toate aceste atrocitãti nu au ajuns, probabil, la urechile domnului Juncker. La amintita sindrofie de la Trier, cea de dezvelire a statuii dãruite de Partidul Comunist Chinez, Juncker spune literalmente urmãtoarele si citez: „Karl Marx a fost un filosof care a gândit pentru viitor, a avut aspiratii creative, iar astãzi este învinovãtit de lucruri pentru care nu e responsabil si pe care nu el le-a provocat, deoarece multe dintre lucrurile pe care le-a scris au fost rãstãlmãcite în opusul lor.”
Ce e mai mult în aceastã frazã? Încercarea de a revizui liberalismul european, tentativa de reabilitare a unui sistem monstruos sau introducerea celei de-a treia viteze în dezvoltarea Europei, deja cu douã viteze?
Naivitãtile de desculpare a marxismului nu rezistã în fata faptelor istorice. Oare cîti apologeti ai marxism-leninismului, nazismului si, în special, ai stalinismului au încercat sã convingã lumea cã Lenin, Hitler si Stalin, nu sunt responsabili de lagãrele de exterminare în masã a popoarelor pentru cã ei, teoreticienii, nu stiau, chipurile, de existenta lor. Lovituri de stat si dictaturi, lagãre de exterminare, foamete, rãzboaie, state si frontiere prãbusite, zeci de milioane de morti – acesta este bilantul comunismului din Secolul XX.
Evident, sunt rãstãlmãcite urmãtoarele lucruri scrise cu mâna si dictate chiar de mintea „inocentului” filosof Marx, citez: „Odatã ajunsi la putere comunistii trebuie sã treacã drept monstri„. Sau „Istoria este judecãtorul, proletariatul este cãlãul„. Sau: „Când ne va veni rândul, nu ne vom deghiza terorismul„. Sau, din „Manifestul Partidului Comunist”, scris la 1848, împreunã cu prietenul sãu, Friederik Engels: „Într-un cuvânt, comunistii sprijinã pretutindeni orice miscare revolutionarã împotriva orânduirii sociale si politice existente.”Sunt teze lansate de Karl Marx, filosoful, si realizate punctual de succesorii lui bolsevici, maoisti, polpotisti, ceausisti. Dacã ne trec fiorii la asemenea idei nocive, înseamnã cã reflexele ne sunt sãnãtoase, memoria vie si constiinta încã treazã.
În pofida oricãror elucubratii justificative si lapsusuri de memorie, convingerea noastrã fermã este cã ultimul inculpat ideologic – comunismul – este profund antiuman, iar crimele lui contra umanitãtii încã îsi mai asteaptã dreapta judecatã.
Omenirea riscã sã repete ororile istoriei, dacã nu initiazã un proces de judecare a crimelor comunismului. Ar fi prea de tot ca stafia comunismului sã fie reanimatã si repusã pe soclul încã fragil al noii Europe.
În fine, ar fi necesare explicatii din partea presedintelui Comisiei Europene pentru cetãtenii tãrilor europene post-comuniste în privinta aprecierilor sale si a pozitiei explicite fatã de ideologia comunistã al cãrui pãrinte-fondator a fost si este Karl Marx.
Doar asa se poate mentine stima si respectul reciproc, valori fatã de care Uniunea Europeanã este legatã fundamental.
