spot_imgspot_img
5.8 C
Vaslui
20-apr.-2024

Sergiu Marian târâie piciorul si-l trage si pe Cãtãlin Cupsan

- Advertisement -

Fostii subprefecti ai Vasluiului, condamnati pentru smecherii cu terenuri

SENTINTÃ…Dupã condamnarea la închisoare cu executare a fostului subprefect Sergiu Marian, a venit si rândul celuilalt înalt functionar, Cãtãlin Cupsan, sã-si primeascã pedeapsa într-un dosar în care ambii au fost judecati pentru abuz în serviciu în formã calificatã. Chiar dacã a primit doi ani si opt luni de închisoare cu suspendare si 91 de zile de muncã în folosul comunitãtii, Cupsan mai are de trecut un hop. Cel al Curtii de Apel Iasi care s-ar putea sã nu fie la fel de îngãduitoare ca instanta vasluianã. De pedeapsã nu a scãpat nici Sergiu Marian. Acesta a primit un spor de un an de închisoare cu executare, pe lângã ceilalti patru pe care îi avea de executat dintr-un alt dosar de coruptie. Astfel, fostul subprefect va sta dupã gratii, în Penitenciarul de Maximã Sigurantã Iasi, cinci ani. Un alt “pion”, condamnat la închisoare cu executare este fosta sefã a Serviciului de Fond Funciar din cadrul Prefecturii Vaslui, Gabriela Luca. Aceasta a primit trei ani si 10 zile de închisoare cu executare si interzicerea unor drepturi. Cel mai ieftin a scãpat fratele subprefectului Sergiu Marian, Vasile Marius Marian. Acesta a primit doar un an de închisoare cu suspendare, iar firma acestuia, SC Comercial Marian SRL Husi, a fost obligatã la plata sumei de 23.000 de lei, bani ce reprezintã prejudiciul calculat de anchetatori. Instanta nu a uitat nici de cheltuielile de judecatã, sumã ce s-a ridicat la 1682,22 lei. Acesti bani vor trebui achitati de toti inculpatii din dosar. Cei trei fosti functionari i-au atribuit în mod abuziv o suprafatã de teren în comuna Fãlciu, lui Vasile Marius Marian, fratele fostului subprefect.

Gasca afaceristilor din Prefectura judetului Vaslui, din perioada guvernãrii liberale, a început sã-si primeascã pedepsele. Astfel, dupã condamnarea cu executare la patru ani a fostului subprefect Sergiu Marian, a venit si rândul celuilalt subprefect, Cãtãlin Cupsan, sã se gândeascã mai mult la libertate. Chiar dacã, din partea magistratilor vasluieni a primit doar închisoare cu suspendare, cei doi ani si opt luni se apropie foarte mult de pedeapsa maximã la care se poate discuta de suspendarea unei pedespe ( trei ani – n.r.). Tinând cont de faptul cã sentinta datã de Tribunalul Vaslui nu este una definitivã, ea putând fi atacatã, cu recurs, în termen de 10 zile, la Curtea de Apel Iasi, libertatea lui Cupsan atârnã de un fir de pãr. Pe lângã anii de închisoare, fostul subprefect mai are de executat si 91 de zile de muncã în folosul comunitãtii. Orele vor putea fi prestate la Spitalul Socola Iasi sau la Biblioteca “Gheorghe Asachi”. Conform sentintei Tribunalului Vaslui, Cãtãlin Cupsan a fost condamnat, “pentru sãvârsirea infractiunii de abuz în serviciu la o pedeapsã de doi ani si opt luni închisoare si trei ani interzicerea dreptului de a ocupa o functie publicã. Instanta dispune suspendarea executãrii pedepsei închisorii sub supraveghere”. De asemenea, acesta are si câteva obligatii de la care nu are voie sã se abatã. Adicã sã se prezinte la Serviciul de Probatiune Iasi, sã primeascã vizitele consilierului, sã anunte schimbarea domiciliului etc.

Sergiu Marian, încã un an de închisoare cu executare

RECIDIVIST….Condamnat la patru ani de închisoare cu executare într-un alt dosar de coruptie, fostul subprefect Sergiu Marian a fost si el condamnat, alãturi de Cupsan, în acelasi dosar. Instanta Tribunalului Vaslui a dispus o condamnare de cinci ani de închisoare cu executare. A contopit pedepsa acesta cu cea primitã deja si a decis ca fostul subprefect sã execute cinci ani de închisoare. În sentintã se aratã cã “inculpatul Sergiu Marian sã execute cinci ani de închisoare si trei ani interzicerea unor drepturi (dreptul de a fi ales în autoritãtile publice sau în functii elective publice, de a ocupa o functie care sã implice exercitiul autoritãtii de stat – n.r.)”. În primul dosar în care a fost judecat pentru abuz în serviciu si luare de mitã, Sergiu Marian a primit patru ani de închisoare, condamnare primitã la Curtea de Apel Iasi dupã ce, la Vaslui, a primit douã condamnãri cu suspendare consecutive. În acelasi dosar a mai fost condamnat, la trei ani de închisoare, fostul director al Agentiei Domeniului Statului, Mihai Hudum si Daniel Prunilã, fostul director al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliarã, Daniel Prunilã. Acesta a primit doi ani de închisoare cu suspendare.

Gabriela Luca a primit închisoare cu executare

PIONUL DE SACRIFICIU…Sergiu Marian nu este singurul care a primit închisoare cu executare. Pe lângã acesta, fosta sefã a Serviciului de Fond Funciar, Gabriela Luca, din cadrul Prefecturii Vaslui, a primit trei ani si 10 zile închisoare cu executare. Femeia a fost trimisã dupã gratii deoarece avea deja o condamnare de 8 luni de închisoare cu suspendare într-un alt dosar si, în aceste conditii, nu se putea discuta de acelasi regim ca în cazul subprefectului Cãtãlin Cupsan. Conform solutiei Tribunalului Vaslui, Gabriela Luca, fostã Stan, a fost condamnatã “pentru comiterea infractiunii de abuz în serviciu în forma complicitãtii, la o pedeapsã de doi ani si opt luni de închisoare si trei ani pedeapsã complementarã de interzicerea dreptului de a ocupa o functie publicã. Dispune contopirea pedepsei de doi ani si opt luni închisoare si trei ani pedeapsa complementarã a interzicerii dreptului de a ocupa o functie publicã cu pedepsele componente de trei luni închisoare, doi luni închisoare si opt luni de închisoare, urmând ca inculpata Gabriela Luca sã execute pedeapsa rezultantã de trei ani si 10 zile închisoare si trei ani pedeapsa complementarã a interzicerii de a ocupa o functie publicã”.

Fratele lui Sergiu Marian, condamnat la un an cu suspendare

CU BASMA CURATÃ…Un alt nume vehiculat în acest dosar este cel al lui Vasile Marius Marian, fratele fostului subprefect Sergiu Marian. Acesta a iesit cel mai putin sifonat din acest dosar dupã ce instanta l-a condamnat doar la un an de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu sub formã calificatã. De fapt, acesta a sãpat de închisoare dupã ce societatea pe care o administra, SC Comercial Marian SRL Husi, a plãtit 23.000 de lei, sumã ce a reprezentat, dupã calculele anchetatorilor, dauna produsã în dosar. Pe lângã aceste condamnãri, inculpatii au fost obligati si la plata cheltuielilor judiciare în sumã totalã de 1682,22 lei. Din totalul sumei, 1382,22 lei sunt banii cheltuiti de stat în faza de urmãrire penalã. Sentinta nu este una definitivã si va putea fi atacatã, în termen de 10 zile, cu recurs, la Curtea de Apel Iasi.

Faptele pentru care au fost trimisi în judecatã Cupsan si Sergiu Marian

RECHIZITORIU…Sergiu Marian, pe vremea când era subprefect al judetului, împreunã cu Cãtãlin Cupsan, pe atunci secretar al prefecturii, o functionarã, Gabriela Luca, au facilitat un schimb de terenuri în favoarea fratelui fostului subprefect, Marian Vasile Marius, care, la rândul sãu, a cerut sume importante din partea adevãratilor beneficiari. Conform rechizitoriului procurorilor DNA, „În cursul anului 2007, inculpatul Marian Sergiu, în calitate de subprefect al judetului Vaslui si de vicepresedinte al Comisiei Judetene de Fond Funciar, a initiat si a efectuat procedurile de radiere a celor douã persoane, fãrã stirea sau acordul lor, din lista pentru despãgubiri si înscrierea lor într-o altã listã, care presupunea atribuirea unor terenuri situate pe raza comunei Fãlciu. În urma demersurilor sale, subprefectul Marian Sergiu i-a facilitat fratelui sãu, Marian Vasile-Marius, achizitia terenurilor în cauzã la preturi derizorii. Subprefectul Marian Sergiu a fost sprijinit de inculpatii Cupsan Cãtãlin-Vasile, secretar al Comisiei Judetene de Fond Funciar, si de Luca Gabriela, membru al Comisiei. Inculpatii Marian Sergiu si Cupsan Cãtãlin-Vasile, în calitate de vicepresedinte, respectiv secretar al Comisiei Judetene de Fond Funciar Vaslui, au aprobat si i-au determinat pe ceilalti membri ai comisiei sã aprobe propunerile fãcute de comisiile de fond funciar Bogdana si Alexandru Vlahutã, astfel încât cele douã persoane care formulaserã cereri de restituire sã fie radiate de pe lista de despãgubiri si sã fie înscrise pe lista ce presupunea atribuirea de teren în comuna Fãlciu, din rezerva Agentiei Domeniilor Statului”. Conform procurorilor, dupã emiterea titlurilor de proprietate asupra terenurilor situate pe raza comunei Fãlciu, Marian Vasile-Marius, fratele fostului subprefect Sergiu Marian, a ridicat titlurile de proprietate de la primãrie, dupã care a cumpãrat, în numele SC Comercial Marian SRL, de la cele douã persoane îndreptãtite, întreaga suprafatã de teren contra a câte 80.000 de lei, pret sub valoarea de piatã.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.