|

Sfânta si Marea Marti, pomenirea celor zece fecioare

DENIA DE MARTI…În Sãptãmâna Patimirilor, în biserici au loc în fiecare searã, slujbe speciale, numite denii, prin care preotii amintesc credinciosilor întâmplãrile prin care a trecut Iisus, de la sosirea lui în Ierusalim si pânã la rãstignirea pe cruce. Marti se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pildã care are menirea sã ne tinã treazã datoria de a trãi permanent în Hristos. Numai asa vom avea rãspuns bun la judecata finalã, cãci prin împlinirea voii divine, Hristos ia chip în noi. Concluzia acestei pilde este cã Hristos trebuie sã se regãseascã în fiecare dintre noi în orice moment. Din pildã retinem cã cinci fecioare au avut doar candelã fãrã ulei, iar celelalte cinci au avut si candelã, si ulei. Candela fãrã ulei reprezintã relizarea de sine în totalã nepãsare de ceilalti. Candela cu ulei reprezintã evlavia însotitã de milostenie.

Pe când Domnul nostru Iisus Hristos Se suia la Ierusalim si Se ducea la Patimã, a spus ucenicilor Sãi mai multe pilde. Unele dintre ele sunt îndreptate cãtre iudei. Pilda celor zece fecioare însã a spus-o pentru a ne îndemna spre milostenie, si în acelasi timp, spre a ne învãta sã fim pregãtiti oricând înainte de sfârsitul vietii. Domnul a vorbit mult despre fecioare si despre femei – si fecioria are mult merit si este într-adevãr cinstitã; dar pentru ca nu cumva cineva trãind în feciorie sã nu se îngrijeascã si de celelalte virtuti si mai cu seamã de milostenie, prin care se vãdeste strãlucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta. Pe cinci dintre ele Ie numeste întelepte, cãci împreunã cu fecioria au avut si îmbelsugatul untdelemn al milosteniei. Pe celelalte cinci Ie numeste nebune, cãci, desI ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeasi mãsurã si milostenia. Deci sunt numite nebune chiar dacã au sãvârsit cea mai mare virtute, dar nu s-au îngrijit de cea mai importantã, asa cã în nimic nu se deosebesc de desfrânate. Desfrânatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani. Pe când se scurgea noaptea acestei vieti, au adormit toate fecioarele, adicã au murit. În adevãr moartea se numeste somn. Pe când dormeau ele, strigãt mare s-a fãcut la miezul noptii; cele care aveau untdelemn din belsug au intrat cu Mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau untdelemn din belsug, îl cãutau dupã ce s-au sculat din somn. Cele întelepte, desi voiau, n-au putut sã Ie dea untdelemn în clipa intrãrii, asa cã le-au rãspuns zicând: «Nu cumva sã nu ne ajungã nici nouã, nici vouã; duceti-vã Ia cei ce vând – adicã la sãraci – si cumpãrati». Dar nu era usor lucru, cãci dupã moarte, asta nu mai este cu putintã.

“Sã iesim în întâmpinarea adevãratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamã prin milostenie”

Acelasi lucru îl aratã Iisus si în parabola despre bogatul nemilostiv si sãracul Lazãr. Fecioarele nebune se apropie fãrã luminã si, bãtând în usã, strigã asa: «Doamne, Doamne, deschide-ne nouã!». Iar însusi Domnul Ie dã acest rãspuns înfrico­sãtor zicându-le: «Duceti-vã, nu vã cunosc pe voi! Cãci cum veti putea vedea pe Mire dacã nu aveti ca zestre milostenia?». Pentru aceasta deci au rânduit purtãtorii de Dumnezeu Pãrinti sã se aseze în aceastã zi pilda celor zece fecioare, ca sã ne îndemne sã veghem necontenit si sã fim gata sã iesim în întâmpinarea adevãratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamã prin milostenie, pentru cã nestiute sunt ziua si ceasul sfârsitului vietii. Tot astfel prin istoria vietii lui Iosif, sã trãim în curãtie, iar prin minu­nea uscãrii smochinului, sã aducem rod duhovnicesc. Dacã vom sãvârsi o singurã virtute, cea mai mare chiar, si nu ne vom griji de celelalte, si mai cu seamã de miloste­nie, nu vom intra cu Hristos în odihna vesnicã, ci vom fi întorsi rusinati. Si în adevãr nu-i lucru mai lipsit de sfintenie si mai plin de rusine decât ca fecioria sã fie biruitã de bani.

(Material realizat în colaborare cu Ziarul Lumina)