spot_imgspot_img
28.7 C
Vaslui
16-apr.-2024

Sfântul Daniil Sihastrul, povãtuitorul de tainã al domnitorului Stefan cel Mare si Sfânt

- Advertisement -


Cuviosului pãrinte Daniil Sihastrul, a cãrui pomenire se face astãzi, 18 decembrie, Moldova îi datoreazã cele 48 de biserici si mãnãstiri ridicate pe timpul domniei lui Stefan cel Mare si Sfânt, îndemnat fiind de acesta sã le construiascã, pentru izbândele asupra cotropitorilor.

Daniil Sihastrul, Daniil Schimonahul sau Sihastrul cel Bãtrân, cum a mai fost numit, a fost unul din cei mai mari sfinti de pe pãmânturile Moldovei, mare dascãl al pustiei si sfãtuitor al cãlugãrilor, alungãtor al duhurilor necurate si tãmãduitor al nenumãratilor bolnavi care cu smerenie veneau la el si se eliberau de suferintã.

S-a nãscut, la începutul secolului al XV-lea, într-o familie de oameni modesti de pe mosia mãnãstirii Sfântul Nicolae din Rãdãuti, primind la botez numele de Dumitru. Încã de mic, s-a dovedit un purtãtor de Hristos, nefiind lipsit de la bisericã, privându-se de odihnã si mâncare, un mare ascultãtor de pãrinti. La numai zece ani, deprinsese Ceaslovul si Psaltirea pe de rost, rugãciunea inimii, postul, smerenia si pãzirea mintii de gândurile negre. Dupã cinci ani de ucenicie, s-a fãcut cãlugãr în mãnãstirea Sfântul Nicolae, primind numele marelui proroc si împãrat David.

Cã râvna sa pentru câstigarea lui Hristos în inima sa era mare o dovedea si viata sa asceticã: iubea linistea si rugãciunea, mânca putin dupã asfintitul soarelui, uneori uita sã mai mãnânce si câte trei, cinci zile, iar hrana lui era compusã doar din legume si ierburi. Îl avea ca pãrinte duhovnicesc pe purtãtorul de Dumnezeu, Sfântul Ierarh Leontie de Rãdãuti. Treptat s-a învrednicit de darul preotiei si al facerii de minuni, bolnavii plecând de la chilia lui usurati de pãcate si de suferinte.

Cu putin înainte de 1450, primind numele de Daniil, s-a retras singur în sãlbãticia codrilor de pe valea pârâului Secu, din judetul Neamt, unde s-a ridicat mai târziu Mãnãstirea Sihãstria. În acest loc s-a nevoit alti 14 ani în asprele osteneli sihãstresti. Tot pentru a fugi din calea slavei desarte, Daniil s-a retras în nordul Moldovei, în apropiere de sihãstria Putna, unde si-a sãpat într-o stâncã o chilioarã cât sã poatã încãpea, unde, cu dragoste fierbinte de Dumnezeu, s-a nevoit mai bine de 20 de ani. Ziua si noaptea se ruga, dormea foarte putin pe un scaun de lemn, mânca doar dupã ce asfintea soarele, iesea doar o datã pe sãptãmânã din chilie si împletea cosuri din nuiele. Duminica, dupã ce sãvârsea Sfânta Liturghie, se împãrtãsea cu Trupul si Sângele Lui Hristos, apoi îi primea la el pe cei suferinzi de boli trupesti si sufletesti. Cu harul primit pentru nevointele sale, Daniil îi alunga pe diavoli, primise darul lacrimilor, al mai înainte-vederii si al vindecãrii de boli.

A prevestit domnia lui Stefan cel Mare si Sfânt

Dupã moartea domnitorului tãrii, Bogdan Voievod, în anul 1451, fiul sãu, Stefan, fiind la mare întristare, a poposit pentru câteva zile la chilia Sfântului Daniil Sihastrul de la care a primit dezlegare de pãcate si multe cuvinte de mângâiere. Binecuvântându-l, sfântul i-a prorocit acestuia cã va deveni domnul Moldovei, ceea ce s-a si întâmplat în primãvara anului 1457, moment din care Cuviosul i-a devenit cel dintâi sfetnic, duhovnic si rugãtor cãtre Dumnezeu. În fiecare ceas de cumpãnã, cuviosul l-a îmbãrbãtat pe Stefan cel Mare si Sfânt si l-a încredintat cã dacã dupã fiecare luptã câstigatã va ridica câte o bisericã, spre lauda lui Dumnezeu, atunci va reusi sã apere tara si crestinãtatea de mâinile pãgânilor. Urmându-i sfaturile, Stefan cel Mare si Sfânt a reusit sã apere Biserica lui Hristos si tara Moldovei aproape o jumãtate de secol, iesind învingãtor în 47 de rãzboaie, drept pentru care a înãltat 48 de lãcase de cult.

Ucenicii sãi sporeau în Rugãciunea inimii

Avându-l drept model, numerosi cãlugãri s-au retras în pustie cu binecuvântarea Sfântului Daniil si au sporit în Rugãciunea inimii. Marele ascet al Moldovei, avea multi fii duhovnicesti prin mãnãstiri si sate si peste 100 de ucenici sihastri prin munti si codri care se nevoiau pentru Dumnezeu, dupã sfaturile lui. Astfel, sfântul a dat nastere în Moldova unei mari miscãri isihaste, întãrind rugãtorii neamului.

Retrãgându-se, din nou, din calea slavei desarte, sfântul, dupã anul 1470, a pãrãsit chilia în care se nevoise peste 20 de ani, poposind în pãdurile seculare din jurul Mãnãstirii Voronet. Si-a încropit o chilie sub stânca numitã Soimul, unde s-a rugat timp de 20 de ani, dând nastere unei noi vetre isihaste, la fel de importantã ca cea de la Putna.

Devenind vas ales al Duhului Sfânt, fiind rãsplãtit cu tot felul de haruri, Sfântul Daniil, sihastrul si fãcãtorul de minuni, si-a dãruit sufletul în mâinile lui Hristos, la putin peste 90 de ani, în anul 1496.

La începutul secolului al XVII-lea, cãlugãrii de la Mãnãstirea Voronet, i-au scos din mormânt sfintele sale moaste, fãcãtoare de minuni, si le-au asezat în bisericã, într-un sicriu frumos, pentru închinare. În anul 1749, egumenul Mãnãstirii Voronet a dãruit Mãnãstirii Putna degetul arãtãtor al Sfântului Daniil ferecat în argint. În anul 1775, Moldova de nord ajungând sub ocupatia Austriei, moastele Sfântului Daniil Sihastrul au fost readuse în mormântul sãu, unde se pãstreazã pânã astãzi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.