spot_imgspot_img
17.6 C
Vaslui
25-apr.-2024

Sofia Vicoveanca, recital extraordinar de Paşte în Bacău, cu ansamblul Busuiocul

- Advertisement -

Cu Teatrul de Vară „Radu Beligan” arhiplin, a treia zi de Paşte, marea sărbătoare a creştinătăţii, Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul”, condus de maestrul coregraf Petre Vlase, a invitat băcăuanii la un spectacol extraordinar de folclor, cu cele mai valoroase bijuterii muzicale şi coregrafice, din Bacău şi principalele zone etno-folclorice ale României.

Pe scena dominată de Icoana cu Răstignirea lui Iisus Hristos, împodobită cu mari şi frumoase buchete de flori, semne ale primăverii şi reînvierii naturii, timp de aproape trei ore, solişti, grupuri şi formaţii de muzică populară au încântat publicul, care i-a răsplătit cu aplauze şi rechemări la rampă.

„Am ales pentru această sfântă zi un repertoriu compus din cele mai frumoase colinde, cântece şi dansuri ale soliştilor şi dansatorilor Ansamblului «Busuiocul», iar invitaţii noştri au venit cu tot ce au mai valoros pentru acest spectacol, pe care îl dedicăm Marii Sărbători a Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos, tuturor iubitorilor de folclor din Bacău.

Ce poate fi mai frumos decât să vezi că munca ta, talentul artiştilor devin dar, lumină, aduc bucurie şi voie bună în inimile şi sufletele oamenilor. În acelaşi timp, am invitat-o în spectacol pe marea interpretă Sofia Vicoveanca, adevărată Doamnă a cântecului popular autentic, păstrat şi redat cu aceeaşi căldură de fiecare dată, de vocea inconfundabilă a artistei din Bucovina”, ne-a declarat în deschiderea spectacolului “Veniţi de luaţi Lumină!”, Petre Vlase, director al Ansamblului „Busuiocul”. Spectacolul a reiterat coregrafic şi muzical patimile, sacrificiul, moartea şi Învierea lui Iisus Hristos. Preotul Ionuţ Avram a purtat Crucea, însoţit de un grup de tineri, până pe marea scenă, în aplauzele publicului: „Hristos a Înviat!” „Adevărat că a Înviat”, după care s-a spus Tatăl Nostru. „Veniţi de luaţi Lumină!”, i-a îndemnat şi preotul Ciprian Ignat. Şi s-a făcut Lumină.

sursa: http://www.desteptarea.ro/sofia-vicoveanca-recital-extraordinar-de-paste-in-bacau/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.