|

Sporting Juniorul merge ceas în campionat

Juniori

VICTORII PE LINIE… Sporting Juniorul Vaslui îsi continuã seria victoriilor din actuala editie a Campionatului National de fotbal rezervat juniorilor sub 17 ani si rãmâne pe primul loc. Astfel, formatia pregãtitã de Cornel Cracea si Gabriel Crãciun s-a impus, fãrã probleme, scor 5-0, împotriva ocupantei locului patru, Foresta Suceava, într-un meci din etapa a XXVIII-a.

În urma acestui succes, vasluienii au adunat 74 de puncte si au un avans de opt puncte peste LPS Piatra-Neamt, echipa clasatã pe locul secund. În runda urmãtoare, “galben-verzii” vor juca, în deplasare, pe terenul celor de la LPS Suceava, partidã care va avea loc, sâmbãtã, 22 aprilie, de la ora 14.00. Tot în cadrul Campionatului National rezervat juniorilor sub 17 ani, echipa Liceului cu Program Sportiv Vaslui, antrenatã de Valentin Damian, a pierdut, la limitã, scor 1-2, cu LPS Iasi, echipã care ocupã ultima treaptã a podiumului. În runda urmãtoare, LPS-istii joacã la Piatra-Neamt cu echipa similarã a Liceului cu Program Sportiv. Tot ieri, pustii Under 19 de la LPS Vaslui, pregãtiti de Constantin Petrea, au remizat, scor 1-1, cu LPS Iasi. Un rezultat excelent obtinut de vasluieni, în conditiile în care au evoluat cu doi oameni mai putin pe teren, iar portarul a fost înlocuit cu un jucãtor de câmp, din cauza unei accidentãri. Vasluiul a realizat surpriza etapei, remizând cu ocupanta locului secund în Seria 1. În meciul urmãtor, LPS Vaslui merge la Piatra-Neamt, unde joacã cu LPS.