spot_imgspot_img
11.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Strada din Huși, pentru care Anastasie Panu si Kogalniceanu s-au certat cu husenii!

- Advertisement -

DE DEMULT… Povestea străzii care șerpuiește dintr-o parte în alta a Hușului și căreia localnicii i-au spus „1 Decembrie”, începe încă de pe la 1850. Atunci, Anastasie Panu, distins reprezentant al Guvernului în teritoriu, și-a pus în plan să facă o stradă frumoasă și largă, precum o șosea din orașele cu pretenții. Ulița pietruită anapoda, ponosită, în care se înfundau ciubotele localnicilor la fiecare ploaie mai serioasă, trebuia neaparat modernizată, era convins Anastasie Panu. Dar cine crede că un asemenea plan a fost primit cu ovații de hușeni, se înșală! Strada cu numele pus în cinstea Zilei Naționale a avut un început tumultos!

Pe cât de mult și-au dorit hușenii de azi modernizarea străzilor, pe atât de îndărătnici au fost, se pare, hușenii de acum 165 de ani. Vestea că „Ulița mare” va fi transformată în șosea, cu prețul demolării „barătcilor” târgoveților, i-a făcut pe proprietarii de maghernițe ai zonei să facă plângeri până la București. Cel puțin așa rezultă dintr-o corespondență foarte interesantă din 1850, dintre Anastasie Panu și Mihail Kogălniceanu, pe atunci, reprezentantul Departamentului pentru Lucrările Publice. Târgoveții au scris în „jalba înlăcrimată” ocări și vorbe de dojană la adresa lui Anastasie Panu, amărându-l tare rău pe cel care, după doi ani, avea să devină Ministru al Justitiei. El a fost cât pe ce să își depună demisia. Numai că Mihail Kogălniceanu, recomandându-se și el „puțin hușean”, avea să-i dea dreptate întru totul, criticându-i pe hușenii reclamagii.

Hușenii nu au fost ușor de condus, oricât de sonore ar fi fost numele cârmuitorilor

Privită acum, peste ani, gâlceava de atunci stârnește un sentiment de duioșie, dar și de patriotism local asumat. Dar și zâmbete, pe alocuri! Se înțelege limpede că hușenii nu au fost ușor de condus, oricât de sonore ar fi fost numele cârmuitorilor. ~n jalba lor, hușenii l-au numit pe Anastasie Panu „vandalul barătcilor”, ba l-au și blestemat, acuzându-l că vrea să dărâme dughenele unor biete văduve, ostil fiind târgoveților sărmani. ~n corespondența lor privată, Anastasie Panu și Mihail Kogălniceanu nici ei nu s-au lăsat mai prejos și, numind plângerea negustorilor hușeni drept „retrogradă” și „potrivnică înfrumusețării orașului”, îi consideră pe hușeni, oameni cu voința schimbătoare, precum „zâmbetul curtezanelor”.

– 1850, aprilie 24, Iasi, Scrisoarea lui Mihail Kogãlniceanu cãtre Anastasie Panu, aflat la Husi, în problema reclamatiei orãsenilor împotriva mãsurilor sale de urbanisticã, luate in calitatea de director la Departamentul Lucrãrilor Publice.

Domnul meu,

„Prin Eforia de Husi am primit alãturata jalbã retrogradã; a o încuviinta ar fi a statornici pentru a secoli haosul, mârsãvia si ticãlosia de astãzi. Poate sînt oarescare cereri, care meritã de a fi luate în bãgare de seamã, în privirea greutãtilor timpului; dar nici într-un chip nu pot crede cã partea sãnãtoasã (întreaga în minte) a populatiei din acel oras ar fi dorit ca statul quo de astãzi sã se pãstreze si cã sã nu se facã sosele, în privire cã Husii nu este la loc plifticos cum zice pomenita jalbã.
De aceea, domnul meu, deplin încredintat de dorinta dumneavoastrã de a contribui la îmbunãtãtirea materialã a tãrii, singura îmbunãtãtire care din nenorocire ne este iertatã, si convins de cunostintele ce aveti, atât de despre concesiile ce se pot face, locuitorilor, cât si despre reformele practice ce sunt putiincioase (si pre care sînt hotãrât cu toate împotrivirile ignorantismului si a interesului a le aduce în împlinire), vã rog confidential sã-mi dati opinia d-voastrã, asupra fiecãrui punct al petitiei îndeosebi. Fiti siguri cã opinia d-voastrã va fi de o mare si de singurã greutate în hotãrârea ce va lua Departamentul asupra acestei petitii. Socotinta d-voastrã binevoiti a mi-o trimete în formã corespondentie particularã, si care va rãmânea numai pentru mine, nevroind ca sã vã expun strigãrilor concetãtenilor de acolo, precum mi-am pus eu aicea, fiind privind ca vandalul baratcilor si a tãrãbelor. Am auzit cã în lipsa mea a-ti fost în Iasi si cã ati fi fost în plecare, de a vã retrage, din însãrcinarea ce vi s-au pus, de cãtre Înãltimea Sa. Vã rog sã nu o faceti, cãci prin aceasta veti paraliza putinul bine ce s-ar mai putea face în acel oras. Sunt si eu putin husean si, de aceea, fiti sigur cã, cât voi fi ceva în acest departament, din toate puterile mele voi spijini buna d-voastrã silintã si dorintã pentru a se îmbunãtãti si înfrumuseta acel oras. Peste câteva zile vã voi trimite un arhitect spre a fi acolo statornic. Vã rog, domnule, binevoiti a primi mãrturisirea stimei ce am pentru d-voastrã si curajul d-voastrã în descurajarea generalã în care ne aflãm, si, credeti-mã a d-voastrã prea plecatã slugã, M. Kogãlniceanu, 1850, april 24″. (Arh. St. Iasi, Colectia „Documente”, P. 560/9. Original)

– 1850, aprilie 28, Husi – Rãspunsul lui A. Panu, la scrisoarea lui M. Kogãlniceanu, privind protestul husenilor la mãsurile de urbanisticã luate de M. Kogãlniceanu în orasul Husi.

Domnul meu!

„Vã stim de demult; ca român, inima mea a fãcut pururi voturi pentru fiii patriei, ce-si simt misiunea lor si cearcã a o deplini. Scrisoarea d-voastrã de acum mã pune în drept a vã zice în fatã cã eu v-am numãrat pururi între aceia care formeazã speranta si viitorul nostru. Îmi cei a mea opinie asupra petitiei târgovetilor huseni. Ai spus-o domnul meu, în scrisoarea domniei tale si eu nu am decât a te copia pentru a zice tot ceea ce simti. Aceastã petitie e retrogradã, ea este afarã de adevãr, din timp si chiar din circonstantã. Este fals cã ulita s-ar afla locuitã de vãduve si sãrace dupã cum zic ei, care nu ar avea nici o închipuire, afarã de trei vãduve si doi negutitori nevoiesi, toate dughenile din Ulita Mare sunt ale unor oameni cu stare, pânã la 2000 de galbeni; cele mai multe dugheni sînt ale Dobrestilor, dintre care unul este prezidentul Eforiei si care unelteste intrigi si urzeste asemenea petitii.
Punctul 1 si al 2-le nu meritã nici o discutie, punctul al 3-le se poate lua în debatatie pentru a se arãta falsitatea lui. Lãcustele n-au mâncat nicicum smochinele, icrele, citurile, postavurile si celelalte. Asemenea si boala vietelor n-a vãtãmat lipscãniile si bãcãliile cu care sînt pline ulitele noastre. Focul de la 1844 nici au atins târgul, decât numai la un colt; el a incediat mahalalele ce s-au clãdit la loc mai frumos încã.
Spicul salhanalelor se urmeazã tocmai de cea mai mare parte dintre proprietari dughenelor, precm sînt 3 frati Dobresti, care tin în posesie si mosii, si satrarul Danilciu, medelnicerul Holban, Clucerul Buzdugan (…). Toti acestia însã sînt negutitori cu tãrãbi si soproane desi unii se aflã boieriti. În fine, petitia e atât de retrogradã si mincinoasã încât de mai multe ori, vrând a o replica, din cuvânt în cuvânt, cum poate d-ta ai dori am tresãrit de indignatie si n-am putut a vã face decât un rãspuns fãrã îndoialã necorespunzãtor (…) Departamentul n-ar trebui sã primeascã nicidecum petitia asta. El a pus odatã încredirea în mine aicea. Responsabilitatea binelui sau a rãului a datorit dar sã o lase asupra-mi. Mie sã cuvine lacrãmile si blestemele vãduvelor, dacã as fi cãlcat drepturile lor”.
(…)
„Mie mi se pare cã publicul nu are totdeauna dreptate si cã vointa lui adesea este ca a unei curtezane ce surâde numai aceluia care umblã dupã capriciile sale. Cuget încã si mai departe cã pentru a face un mai bine obstesc nu trebuie sã ne oprim în calea noastrã de plângerea unuia, a doi si a trei.
(…)
Domnul meu, numãr zioa de astãzi între cele plãcute ale vietii mele; am venit într- însa în relatii personale cu d-ta. Mã mãgulesc a crede cã pe viitor îmi vei da voie a cultiva aste relatii mai mult, stimabile, pentru misie. Nu ti-am rãspuns cu posta trecutã, cãci eu nu mã aflam acasã, astãzi viind plinesc o datorie multãmitoare. Mîine plec iar la tarã. Al -voastrã plecat serb, A. Panu” (1850, aprilie, vineri, 28, Husi).

Nota: Documente privind aceasta corespondenta dintre Mihail Kogalniceanu si Anastasie Panu se gasesc in arhiva Bibliotecii Municipale „Mihail Ralea” Husi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.