CREDINTÃ…Adãpostitã de zidurile vechi ale mãnãstirii Floresti, mândra ctitorie a vornicului Tãrii de Jos, Gavrilitã Costache, ascunde o comoarã de nepretuit: Icoana fãcãtoare de minuni si aducãtoare de ploaie a Maicii Domnului cu Pruncul în brate. Acest dar al lui Dumnezeu a fost redescoperit, în anul 1991, de pãrintele Iezechiel Ariton, care a redeschis aceastã mãnãstire dupã ce comunistii o transformaserã într-un spital de nebuni. Plinã de gãinat, neîngrijitã si fãrã o candelã care sã ardã, “Sfânta de la Floresti”,cum mai este denumitã Icoana, îsi astepta reînvierea si momentul în care, din nou, îi putea ajuta pe credinciosi. “Am rãmas în aceastã mãnãstire datoritã acestei Icoane fãcãtoare de minuni, care parcã m-a chemat aici. Când am venit, în 1991, si am vãzut-o pentru prima datã, nu am intuit puterea pe care o are. Am privit-o ca pe un obiect de cult rar, si când m-am întors ca sã ies din bisericã, o razã de luminã a tâsnit din vesmântul de argint cu care era împodobitã Icoana, si am auzit o voce puternicã în minte. «De ce îmi întorci spatele Iezechiel? Ti-e scârbã de mine?». Atunci am înlemnit, fiindcã fusesem martorul unei minuni. Îmi vorbise Maica Domnului prin acea icoanã. Am îngrijit-o, si cu ajutorul unui mester din zona Neamtului, i-am redat strãlucirea de altã datã. De atunci, aceastã Icoanã face numai minuni, ca si în trecut. Si unadin ele este faptul cã am reusit sã restaurãm în totalitate acest lãcas de cult unic în tarã, care a devenit loc de pelerinaj pentru multi credinciosi. Zeci de oameni s-au vindecat, atingând aceastã Icoanã care aduce ploaia atunci când seceta bântuie judetul nostru si îi ajutã pe toti cei care-i cer sprijinul”, a spus preotul Iezechiel, duhovnicul acestei mãnãstiri. Acum cã marea sãrbãtoare a crestinãtãtii, Învierea Domnului, se apropie, la Floresti e forfotã mare. Toatã suflarea din mãnãstire se pregãteste pentru a primi Lumina lui Hristos direct de la Ierusalim, un obicei care, de câtiva ani, aduce mii de credinciosi printre dealurile molcome ale Poienestiului. În tot acest rãstimp, un alt preot, pãrintele Irineu, se roagã în tihnã pentru iertarea pãcatelor celor care s-au spovedit si împãrtãsit în acest post la mãnãstire. Alãturi de pãrintele Iezechiel, acesta ne vorbeste de taina spovedaniei si cum pãcatele mãrturisite sunt iertate de Dumnezeu si sterse din Cartea Vietii, la Judecata de Apoi.
Lucian TIMOFTICIUC
Am ajuns la mãnãstirea Floresti într-o zi de lucru, cu sapte zile înaintea Sãptãmânii Patimilor. Pe pãrintele Iezechiel l-am gãsit la lucru! Repara acoperisul unei anexe a mãnãstirii. Mãicutele trebãluiau prin bisericã. Aspirau covoarele, curãtau podelele si stergeau praful de pe icoane. O parte din ele pregãteau masa de post pentru toti vietuitorii din mãnãstire. În chilia sa, pãrintele Irineu se ruga. “Atunci când nu suntem la slujbele zilnice din bisericã, ne îngrijim si de treburile din gospodãria noastrã. Fiecare avem sarcini precise. Dar de fiecare datã, cineva rãmâne si se roagã, fie în bisericã, fie în chilia sa, pentru ca flacãrã credintei sã nu se stingã niciodatã la noi în mãnãstire. Pãrintele Irineu se oferã mereu sã facã de veghe, la rugãciune. Si acum el este în chilia sa si se roagã”, ne spune pãrintele duhovnic, parcã încercând sã se scuze, de ce este plin de rumegus din cap pânã în picioare. Dupã ce-i spunem despre motivul venirii noastre, pãrintele ne invitã în bisericã si se scuzã: “Mã duc sã mã schimb si vin imediat, dar pânã atunci vã tine de urât pãrintele Irineu”. Asa am început, la Floresti, discutiile despre post si taina spovedaniei, sub privirile blânde ale Maicii Domnului si ale Domnului Nostru Iisus Hristos din Icoana fãcãtoare de minuni. Prima întrebare pe care i-am pus-o pãrintelui Irineu a fost urmãtoarea: De ce este important sã ne spovedim si sã ne împãrtãsim în Postul Mare? Iatã rãspunsul primit:”Regulile sunt exacte, precum sunt la doctor. Mergi la acesta si el te întreabã ce te doare. Tu trebuie sã îi spui de ce suferi si primesti leacurile cu care te vindecã trupeste. Dar mintea, constiinta cine ti-o curãtã? Noi lucrãm cu sufletul omului, care trebuie sã se spovedeascã chiar dacã viata lui ar însemna doar o zi, fiindcã suntem supusi pãcatului în fiecare moment. Noi prin spovedanie îl corectãm pe om si îi arãtãm ce este gresit moral, ca sã-i vindecãm sufletul, fiindcã de aici vin si bolile trupesti. Important este ca omul sã îsi dea seama cã a gresit si dacã persistã în pãcat el trebuie sã revinã la preot si sã-si mãrturiseascã greselile în continuare, chiar dacã le repetã. Noi nu-i certãm, ci doar încercãm sã învingem rãul împreunã. Biserica îi învatã pe oameni sã posteascã, sã se roage, sã fie disciplinati moral, sã-si iubeascã copiii, sã-si cinsteascã pãrintii si sã nu pofteascã la femeia si avutul altuia”.
“Trupul stã linistit, dar gândul pãcãtuieste”
Pãrintele Irineu are rãbdare cu noi, încearcã sã ne explice pe întelesul nostru cât de usor putem pica în mrejele rãului: “De multe ori trupul stã linistit, dar gândurile în toatã lumea te învârtesc si merg continuu de parcã nu mai au oprire. Si aceastã oprire a gândului care pãcãtuieste nu stã decât în puterea rugãciunii. Rugãciunea poate diminua sau chiar opri gândul sã zburde si trupul sã pofteascã. Atunci sufletul se lumineazã si se apropie de Dumnezeu. Nu mai vorbim de patimile care te stãpânesc în profunzime, pentru cã le-am slujit mai înainte lor. «În desfrâu m-am dus, în desfrâu am pãcãtuit!», spune o învãtãturã. De ce ne luptãm cu gândul? Poate nouã sufletul ne spune sã fim cuminti, dar gândul comandã trupului sã dãm frâu liber patimilor: la mâncare, la lãcomie, la furat, la minciuni sau la alte lucruri urâte. Aceste lucruri omul trebuie sã le opreascã. Cum? Spunându-le la spovedanie, în Casa Domnului, ca Acesta sã vadã cã omul se cãieste. Atunci sunt iertate pãcatele. Multe fãrãdelegi sunt fãcute prin cuvinte. Existã proverbele «Multi au cãzut din cauza limbii, decât de sabie!» sau «Portile cetãtii le poti închide, dar gura lumii ba!» si sã stiti cã ascund mult tâlc. Cineva mi-a spus: «Pãrinte, vãd bisericile pline, dar nu prea vãd schimbare în lume» Si sã stiti cã mare dreptate are. Iesim din bisericã si iar revenim la obiceiurile noastre, dar mai ales la patimile care ne stãpânesc. Nimeni nu zice cã cineva ar fi de vinã. Nici noi (n.r. preotii), fiindcã ne-am fãcut treaba si nici cei care ne trec pragul, cã doar au ascultat învãtãturile. Nu mai vorbim acum când materialismul si modernismul au pãtruns adânc în constiinta nationalã, iar partea spiritualã a devenit o cale spinoasã. De aceea, eu zic cã nu este rãu sã fim buni gospodari, sã adunãm lucruri si acareturi de tot felul, acumulând astfel averi, dar trebuie sã tinem cont si de partea spiritualã, sã nu o mai lãsãm pe un plan secund. Stiu cã rugãciunea e anevoioasã. Atunci când ne rugãm, grijile ne nãpãdesc, dar nu trebuie sã ne descurajãm si sã nu continuãm. Descurajarea e de la diavol si pune stãpânire pe om si îl dã înapoi de la rugãciune, lãsându-l în baia pãcatelor, fãrã sã intuiascã cã ar fi o sansã ca sufletul sã se izbãveascã. Mântuitorul a spus, dupã ce a fost în casa vamesului Levi sau Matei, cum e cunoscut în scripturã,dupã ce fariseii i-au iscodit pe ucenicii Lui, cum de este posibil sã mãnânci la aceeasi masã cu toti pãcãtosii si vamesii necinstiti, cã nu cei sãnãtosi au nevoie de El, ci cei bolnavi. Asa si noi, ne rugãm pentru întoarcerea celor rãtãciti. Ne rugãm Mântuitorului ca pe betiv sã-l întoarcã de la bãuturã, pe cel desfrânat de la potolirea poftelor carnale si asa mai departe, dar fãrã post si rugãciune, cel pãcãtos nu are nicio sansã. Sfântul Ioan Gurã de Aur spune cã postul este inima sãnãtãtii. Prin post se îmblânzesc patimile care ne stãpânesc, iar creierul si mintea se mai lumineazã un pic.
Care sunt pãcatele pe care omul le face si habar nu are cã pãcãtuieste?
Pãrintele Irineu ne-a vorbit despre pãcatele pe care nici mãcar nu bãnuim cã le facem. “De exemplu, noi socotim cã a mânca sau a dormi sunt lucruri firesti, dar când te lasi furat de lãcomie si îti încarci stomacul cu mai multã mâncare decât trebuie sau trândãvesti în pat toatã ziua, atunci e pãcat. Iubirea de sine e bunã, dar cu un amendament. Asa cum te iubesti pe tine încearcã sã dãruiesti dragostea ta si aproapelui tãu în aceeasi mãsurã în care o faci cu tine si atunci te lecuiesti de lãcomie. Stiu cã cele spuse sunt lucruri mai subtile, dar de aici au prins rãdãcini si alte pãcate: mândria, orgoliul, invidia sau viclenia. Toate acestea pleacã de la inimã, de unde izvorâste si bunãtatea. Si poate iar revin obsesiv, dar postul potoleste patimile inimii, si prin acest procedeu, omul devine mai curat, iar rugãciunea lui este mai profundã. Dacã am vorbit de pãcatele firesti, sã vã spun si de cel mai greu pãcat, pe care biserica îl considerã sursa tuturor rãutãtilor: mândria lucifericã. Din cauza acestui pãcat, omenirea a început sã cadã. Este cãpãtâiul tuturor fãrãdelegilor. De asemenea, sorã cu mândria lucifericã este si nerecunostinta”. Acesta ne-a dezvãluit si cum iartã Dumnezeu pãcatele: “Pe cel care vine si se spovedeste si are pãrere de rãu, Dumnezeu îl iartã de pãcat. De aceasta noi, preotii, avem puterea de a dezlega sau lega pãcatele oamenilor. Si chiar dacã noi îl vedem cã el cade înapoi în pãcatul de care tocmai a fost iertat, trebuie sã continuãm alãturi de el pânã se elibereazã. Însã acea persoanã trebuie sã mãrturiseascã acel pãcat mai departe si sã continuie sã lupte pânã scapã de acea patimã. Viata este o cãdere si o urcare continuã, pânã când ne va prinde moartea. Fiindcã dacã ai murit în pãcat, asa vei rãmâne, ori de te-ai ridicat, mori împãcat”, a mai spus preotul care,la final, ne-a fãcut o mãrturisire. Acesta a spus cã este fiu al judetului si se trage dintr-o familie din Vãleni, fiind botezat de regretatul preot Vasile Lupu.
Pãrintele Iezechiel ne spune cum ajunge Lumina Sfântã la mãnãstirea Floresti
ÎNTÂMPLÃRI…Povestile pãrintelui Iezechiel despre minunile de la Floresti pot fi cuprinse într-o carte cu multe pagini. Atât de numeroase sunt. Însã acesta a insistat ca acum, în apropierea Pastelui, sã consemnãm câteva trãiri pe care un preot le simte de Înviere când tine în mânã Lumina lui Hristos. An de an, aici este adusã Lumina tocmai dela Ierusalim. “Noi primim, an de an, prin grija unui credincios din Bârlad, domnul Gâfu, Lumina tocmai de la Mormântul Sfânt. Este un dar pe care noi, mai departe, îl dãruim credinciosilor cu bucurie, ca semn de pretuire si acceptare a noastrã cã Hristos a Înviat. Astfel, noi, crestinii, suntem martorii acestei minuni. Dar sã vã spun ce simte un preot când primeste Lumina în mânã! Este o bucurie! Cu ea nu existã obosealã, tristete si deznãdejde. Parcã zbori când spui, precum mironositele neînfricate ale Ierusalimului: Hristos a Înviat! Si anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne strãduim sã aducem Lumina tocmai de la Ierusalim, si ca sã vedeti cât de important este acel lucru pentru credinciosi, am sã vã povestesc o întâmplare. Noi pãstrãm în candela de la Icoana fãcãtoare de minuni aceastã Luminã nestinsã tot timpul anului, iar când ne este adusã cea nouã o reîmprospãtãm în candelã. Într-un an Lumina Sfântã nu a ajuns la timp. La 12.00 noaptea, am început slujba cu Lumina din candelã. La un moment dat masina a ajuns de la Bârlad. Si am spus în bisericã cã cine vrea Lumina nouã sã stingã lumânãrile si sã vinã la mine sã le aprindã din nou. Deodatã s-a fãcut întuneric în bisericã. Toatã lumea stinsese lumânãrile ca la un semn, sI toti au venit la mine ca sã ia Lumina nouã adusã proaspãt de la Ierusalim. A fost pentru mine un moment special, unde am simtit unitatea oamenilor. Ca preot, ca sã te apropii de oameni, trebuie sã suferi alãturi de ei, dar sã si fii pãrtas la bucuriile lor. Asa m-am simtit atunci!”, a spus pãrintele duhovnic.
