ULTRAS ÎNSEAMNÃ PASIUNE…Semifinale de Cupa României. Sunã cunoscut? Nu, nu este semifinala de acum câtiva ani cu Brasovul, când Wesley, Adailton, Sânmãrtean & Co. fãceau spectacol, învingând cu scorul de 4-0, trimitând pentru prima datã Vasluiul foarte aproape de un trofeu major. De atunci au trecut ceva ani, iar din proiectul mãret al celor ce au gestionat acea mare echipã au rãmas doar amintirile. Si numele. În timp ce administratorii încã se mai ceartã pe latura economicã, suporterii nu s-au dat bãtuti, respectându-si eticheta Ultras: fã ceea ce poti, cu ceea ce ai, acolo unde esti, ca sã-ti îndeplinesti scopul. Si-au fãcut singuri echipã în toamnã, cu tineri de prin peluzã sau care au jucat în curtea scolii, ba au mai si schimbat vreo doi antrenori, Sorin Tãtaru si Mihãitã Lungu, oameni de sport bine cunoscuti de cãtre fanii fotbalului local.
Suporterii si-au dat întâlnire cu o orã înainte de meci la Strand, cu mic, cu mare, cu apã, cu bere, cu steaguri si cu toatã recuzita. Câtiva dintre ei sunt pe metereze de la început, de când se înfiintase defuncta echipã. Altii au apãrut pe parcurs. Pentru cei mai vechi, viata de suporter în ultima ligã e parfum. E fotbalul romantic, asa cum ar trebui sã fie el, curat, fãrã prea multe reguli si fãrã abuzuri din partea autoritãtilor statului. Ceilalti, mai tineri, stau si ascultã amintirile care se deapãnã, despre peripetiile de prin toate ligile ale celor mai vechi. Auzi despre prima deplasare, la Viitorul Hârlãu, de prin 2002, auzi despre meciuri tari la timpul lor, cu Bârladul, cu FC Onesti sau cu Petrolul Moinesti. Auzi despre celebrul tur fãrã victorie din prima ligã, despre prima victorie, cu Gloria Bistrita, auzi despre eterna rivalitate cu echipa din Iasi, dar si despre aventuri de prin Praga, Atena, Lille, Arnhem, Roma, Lisabona, Milano, pânã la Istanbul. Cei noi sunt fascinati, ascultã atenti, imaginatia le zburdã pe alte tãrâmuri, iar adrenalina le creste.
Dar gata cu amintirile. “Haideti, cã au iesit la încãlzire”, anuntã un camarad. Toti se ridicã si se îndreaptã spre Terenul 2, acolo unde ai lor joacã împotriva unei alte echipe nou înfiintate, Atletico Vaslui. Echipele s-au mai întâlnit de vreo douã ori pânã acum, în campionat, si nu a lipsit mult pânã când sã se nascã o rivalitate. Echipa ultrasilor trãieste exclusiv din cotizatiile membrilor peluzei, în timp ce adversarii lor au primit o mânã de ajutor din partea Consiliului Local de vreo 700 de milioane de lei vechi, plus alte beneficii. “Banii n-aduc fericirea”, scrie pe un banner abia pus pe gard de cãtre un suporter. “Nu avem nimic de demonstrat”, anuntã un alt steag. Fanii se grupeazã, echipa se încãlzeste. “Pierdem zilele, sã fim peste tot. Cine nu stie: noi suntem Peluza Nord”, începe recitalul. O petardã explodeazã în fata lor, câtiva spectatori tresar. “Atmosferã neospitalierã” se poate citi pe un alt steag. Jandarmii sunt prin preajmã, ca de obicei, însã de data asta stau deoparte. E un meci din judeteanã, nimic nu se poate întâmpla, nu are cine sã îi tragã la rãspundere aici, în caz de vreun caz neobisnuit. Si nici nu au motive sã îsi facã griji. Fanii fideli ai Peluzei Nord doar îsi sustin echipa cu acelasi entuziasm cu care si-au sustinut-o dintotdeauna, nu conteazã adversarul, bãietii din teren trebuie sã stie cã au pe cineva care îi sustin orice ar fi. Meciul începe. “Galben-verzii”, coordonati de pe margine de un alt fidel al peluzei, încep determinati, însã se înmoaie repede. Poate din cauza cãldurii, dar poate e si diferenta dintre statutul celor douã echipe, una e de amatori, cealaltã se vrea a fi de profesionisti. Amândouã se aflã la primul sezon, dar cei de la Atletico au obiectiv clar: promovarea în liga a treia, departe de bãlãriile din Judeteanã. Penalty. Executã si înscrie Gabriel Crãciun, fost jucãtor de primã ligã. Se bucurã ostentativ, sã le facã în ciudã fanilor adversi, care l-au înjurat în precedentele partide. Este înjurat si de data asta, dar nu îi pasã, i-a enervat si el destul. Echipa suporterilor are câteva ocazii, dar nu reuseste sã înscrie. Rivalii lor au tacticã, practicând un joc de-a soarecele si pisica. Oferã lovitura de gratie cu un sfert de orã înainte de final. Se terminã 2-0. Suporterii vasluieni sunt resemnati, au pierdut calificarea în finala Cupei, dar mãcar au vãzut dãruire din partea jucãtorilor. “În liga-ntâi sau judeteanã, pentru noi esti campioanã”, îsi încurajeazã echipa. Toti se îndreaptã spre destinatii diferite. Unii spre vestiare, altii la grãtar, unii la Iasi, acolo unde lucreazã sau studiazã. “Trebuie sã admitem cã Atletico a fost echipa mai bunã. Noi ne-am jucat sansa, am avut si noi ocazii, dar conteazã rezultatul final. Felicitãm pe cei de la Atletico, le urãm succes în continuare”, s-a arãtat fair-play Marcel Chiriac, managerul de pe bancã a echipei suporterilor.
