spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

SUSPECTUL acuzat că l-a ȘANTAJAT pe FRATELE președintelui, băiat bun pentru A3.

- Advertisement -

Fratele președintelui a reclamat că este victima unui șantaj, iar Antena 3 a creat un scenariu din care reieșea că el a cerut mită. Procurorii DNA i-au prins pe ginerele și pe doi copii ai lui Bercea Mondialul în timp ce primeau 10.000 de euro. Românii care au deschis, ieri dimineață, televizoarele aflau, uimiți, de la Antena 3, cum fratele președintelui, Mircea Băsescu, ar fi fost anchetat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pe motiv că a cerut mită de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu. Până la orele prânzului, din studiorile televiziunii familiei lui Dan Voiculescu s-a transmis că procurorii anti-corupție au realizat un flagrant chiar acasă la Mircea Băsescu, în Constanța.
În realitate, DNA transmisese un comunicat în care preciza, negru pe alb, că ginerele, fiica și fiul lui Bercea Mondialu au fost prinși în timp ce luau bani de la fratele șefului statului.

„Evenimentul” de ieri se înscrie în seria de manipulări a „casei de producție Felix TV”. De altfel, de câteva zile încoace, „Antenele lui Felix” au lăsat deoparte personaje precum Bianca Drăgușanu sau Adrian Copilul Minune și s-au concentrat pe Gherghina Ciulei, femeia de la Nana, devenită „eroină” după ce a încercat să arunce cu ouă în Elena Udrea sau Adrian Zglobiu, constănțenul care l-a scuipat pe președintele României.

Amenințările familiei lui Bercea Mondialu

Şantajul exercitat de familia lui Bercea Mondialu asupra lui Mircea Băsescu (foto sus) are o vechime de peste un an, după cum susţine avocatul Adrian Gheorghiţă. Inițial, a pornit de la Sandu Anghel, zis Bercea Mondial și soția lui, Fănica. Fratele preşedintelui a făcut, de anul trecut, o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Interceptările şi filajul anchetatorilor nu au reuşit, însă, să conducă la prinderea în flagrant a suspecţilor. „Deveniseră deja violenți în limbaj, îl amenințau că vin peste el dacă nu le dau banii, avertizându- l că vor da presei în vileag un presupus trafic de influență pe lângă niște judecători, nu l-au lăsat în pace în tot acest inerval,” explică avocatul lui Mircea Băsescu.

Se pare că şantajiştii ştiau că ar putea fi interceptaţi şi ştiau să se ferească. Nefiind găsite probe concludente, dosarul de la Parchetul Constanța a fost clasat. Însă, presiunile asupra fratelui președintelui nu au încetat.

În urmă cu două zile, după ce Mircea Băsescu a fost din nou contactat de Marius Constantin şi de soţia lui, Izaura, ginerele şi fiica lui Bercea Mondialu, fratele preşedintelui s-a adresat DNA Constanţa. Anchetatorii arată că cereau 280.000 de euro.

Flagrantul

Procurorii anticorupție au deschis un dosar în care au atașat și proble de la ancheta derulatăanul trecut. S-a convenit ca flagrantul să aibă loc în biroul firmei lui Mircea Băsescu, de la Agigea.

Deşi, iniţial, organizarea flagrantului fusese programată pentru vinerea viitoare, joi, imediat ce a fost anunţată telefonic asupra datei când va primi suma de 10.000 de euro, „familia Mondialului” a ajuns în trei ore la Constanţa. „Procurorii erau însă pregătiți și, când Marius Constantin și Izaura, împreună cu fratele ei Laurențiu Anghel, au dat buzna în birou, au surpins și înregistrat flagrantul”, povesteşte avocatul Adrian Gheorghiţă.

Arestat pentru 30 de zile

După patru ore de audieri, Marius Constantin a primit, la miezul nopţii de joi, ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Împotriva Izaurei, care este însărcinată în şase luni şi mai are o fetiţă de patru ani, Renata Doiniţa, botezată chiar de

Mircea Băsescu, s-a luat doar măsura controlului judiciar. La fel şi pentru fratele ei, care este minor, având 17 ani. Judecătorii de la Tribunalul Constanța au emis, ieri, pe numle lui Marius Constantin un mandat de arestare pentru șantaj. Mircea Băsescu a confirmat pentru EVZ că el este persoana care a făcut denunțul dar a menționat că, pentru a nu perturba mersul anchetei, procurorii i-au recomandat să se abțină de la orice declarație pe această speță. „Acum este mai relaxat dar a trecut printr-o perioadă destul de grea, fiind practic asaltat de ameninţări din partea lor. Aseară era foarte afectat, nu a mai trecut prin aşa ceva, îi era teamă pentru familia sa. Puteau inventa orice, din partea lor te poţi aştepta oricând la surprize neplăcute”, spune avocatul Adrian Gheorghiţă.

Botezul care i-a adus problemele

Povestea „încuscririi” lui Bercea Mondialu cu Mircea Băsescu a început în luna ianuarie 2010, atunci când fratele preşedintelui a botezat-o pe Renata Doiniţa, fiica Izaurei Formaţia Anghel. „Nici nu știam cine este Bercea Mondialu, a fost un gest creștinesc, nu-mi pare rău că am botezat un pui de țigan așa cum am botezat o mulțime de copii”, declara în ianuarie 2010 pentru EVZ, Mircea Băsescu.

La botez, Bercea Mondialu spunea că l-a cunoscut pe Mircea Băsescu, „într- un Peco din Constanţa şi l-am întrebat dacă vrea să creştineze o fetiţă”. Fratele preşedintelui a spus altceva presei: „L-am cunoscut printr- un prieten care urma să vină într-o zi la mine la birou şi m-a informat că vine însoţit de Bercea Mondialu, nu ştiam cine este. Au venit şi, la finalul discuţiei, m-a întrebat deodată dacă vreau să-i botez nepoata şi am acceptat”, a povestit atunci pentru EVZ Mircea Băsescu. Nu i-a părut rău nici după ce fratele lui, Traian Băsescu, care a aflat de botez de la televizor, i-ar fi spus că a fost „o decizie pripită”.

Condamnat la opt ani de închisoare

În anii ’90, clanul condus de interlop a făcut avere din vânzarea fierului vechi. În ultima vreme, s-a „reprofilat” pe camăta şi comerţul cu maşini de lux.

Sandu Anghel a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casatie și Justiție, pe 20 mai, anul acesta la 8 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor, după ce, în luna februarie 2011, l-a înjunghiat pe nepotul său, Ionuț Anghel. În același dosar, au mai fost condamnați fiul lui Bercea Mondialu, Florin Anghel – zis Ambasador – și soția lui Bercea Mondialu, Fănica Anghel.

Cititi: http://www.evz.ro/evz-va-prezinta-o-alta-telenovela-a-casei-de-productie-felix-tv-mircea-basescu-inamicul-public-numarul-1-.html#mce_temp_url#

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.