ULTIMUL OMAGIU… “Părintele Mina a fost o flacără! Flacără, entuziasm, fervoare pentru Dumnezeu”! Acestea au fost cuvintele care, în tăcerea grea de lângă zidurile Catedralei Episcopale, au răsunat adânc în sufletelor sutelor de oameni, veniți să îl conducă pe ultimul drum pe Duhovnicul lor cel curajos și bun. Au fost rostite de Episcopul Hușilor, Preasfințitul Ignatie, cel care a reușit să organizeze trista ceremonie a înmormântării, așa cum a meritat acest simbol național al luptei pentru triumful credinței ortodoxe, preotul Mina Dobzeu. IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teodosie al Tomisului, PS Antonie de la Bălți, Republica Moldova sau PS Damaschin de la Suceava au fost ierarhii care au venit să își depună rugăciunea lor, la căpătâiul botezătorului lui Nicolae Steihardt.
Câteva sute de oameni au venit astăzi, la înmormântarea părintelui Mina Dobzeu. Sicriul a fost scos afară, în fața statuii lui Stefan cel Mare, iar ierarhii prezenți au ținut o slujbă emoționantă. Au fost prezente și oficialități: prefectul Eduard Andrei Popica, primarul de Huși, Ioan Ciupilan, primarul Dumitru Boroș de la Bârlad, etc, iar în mulțime au putut fi zăriți oameni precum profesorul dr. Theodor Codreanu, un apropiat al părintelui Mina, la fel și o mulțime de preoți și călugări nu doar din județul Vaslui, dar de peste tot din țară. O prezență aparte a fost și cea a starețului Mănăstirii Rohia, arhimandritul dr. Macarie Motogna, acolo unde a trăit și s-a stins Nicolae Steihardt, scriitorul care i-a dat celebritatea meritată părintelui Mina Dobzeu, după ce Duhovnicul de la Huși i-a oferit Taina Sfântului Botez în credința ortodoxă, în închisoarea comunistă de la Jilava.
Apă rece, vin și merinde de post pentru absolut toți cei care au fost la înmormântare!
Preoții cu copii în brațe, hușeni în vârstă, care au trăit ani la rând, știindu-l aproape pe Duhovnicul Mina Dobzeu, oamenii simpli, mulți profesori, călugări și maici, cu toții au vrut să fie acolo, când preotul lor drag va fi dus își doarmă somnul de veci, în mormântul săpat la câțiva pași de cel al Episcopului-martir, Grigorie Leu. De apreciat a fost gestul aparent simplu, dar necesar al preoților de la Episcopie, de a împărțI, din când în când, sticle cu apă rece oamenilor prezenți. Apoi, la sfârșit, toată lumea a primit pomana creștinească. Insuși Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, a mers la poarta unde erau mai mulți tinerii seminariști, cerându-le să nu lase niciun om, niciun copil, să plece fără a primit pachetul cu bucatele d epost, pregătite pentru pomană: sărmăluțe, pește, pâine, pilaf și colivă. “Nu ne-am așteptat, ca fiecare om să primească pachet. Cinste lor, celor care s-au îngrijit, ca să țină seama de această tradiție creștină. Arată că sunt chiar cu suflet pentru omul simplu și pentru rânduiala cu care cu totii am crescut”, au spus oamenii.
Mitropolitul Teofan al Moldovei: “A fost un neastâmpărat mărturisitor. Același neastâmpăr misionar l-a făcut să nu tacă într-o vreme în care cam toată lumea tăcea”
“Intr-o singură viata pot fi cuprinse, iată, atâtea evenimente, atâtea stări, atâta bucurie și-atâta încercare. A purtat Basarabia în suflet, partea cea înstrăinată a Moldovei, până la sfarșitul vieții sale, inima lui bătea pentru pământul în care s-a născut și pe care voia să îl aducă acasă. S-a format în Muntenia, s-a împlinit lucrarea de misionariat în Transilvania. Moldova l-a chemat din nou acasă și s-a așezat aici, la Huși, unde osemintele sale, așezate lângă altarul Catedralei Episcopale va aștepta îmmpreună cu toți creștinii, Invierea de obște. A fost un om neobișnuit. Il putem numi special. In limbajul de astăzi, poate oamenii l-ar defini ca un nonconformist. Pentru că în atitudine, în cuvânt, în tot ceea ce împlinea și mărturisea, parcă era putin altfel decât oamenii obișnuiți. Nu era mânat de înțelepciunea cea după logica acestei lumi, ci după înțelepciunea cea de taină a lui Dumnezeu. (…) A fost un neastâmpărat mărturisitor. Când a văzut că orele de reglie erau îndepărtate din școală nu a stat liniștit în obștea mănăstirii, ci s-a plasat pe sine împotriva curentului și a avut parte de prima sa întemnițare. Când a văzut că inima bisericii, adică mănăstirea, monahii, calugării, călugărițele, sunt alungați din sfintele mănăstiri, prin ordin crud venit de la Moscova și implementat de cei din țară, a cerut ca mănăstirile să nu se închidă. Stia că o biserică fără mănăstire, este o biserică prea săracă pentru a putea viețui în vremuri de răstriște. Alți ani, pentru această îndrăzneală și mărturisire, i-a petrecut în diferite închisori ale țării. Același neastâmpăr misionar l-a făcut să nu tacă într-o vreme în care cam toată lumea tăcea. Cu un an înainte de Revoluție iarăși merge la închisoare, pentru că cerea conducerii de atunci să oprească valul îndocrinării ateiste din țară. S-a bucurat de vremea de libertate și s-a folosit de ea, pentru a mărturisi în timpuri mai bune, pe de o parte, dar cu greutatea lor, pe de altă parte. La una din ultimele întâlniri, cerându-i un cuvânt, părintele, în chilia lui de la Huși, repeta două cuvinte. Incercam să îl rog să le adâncească, să le explice. El repeta însă. Spunea: ploaie și har! Probabil, și altora le-o fi rostit aceste două cuvinte, cu o insistență mare, repet, aceastea două cuvinte. Nu pot să spun ce era în mintea părintelui, în momentul în care le sublinia cu asemenea tărie. Probabil, în scrierile sale putem găsi semnificația lor. Poate încerca, prin aceste două cuvinte, să preia cuvântul Sfântului Maxim Mărturisitorul, care spunea ca “omul are două aripi: harul lui Dumnezeu și faptele lui bune”, a spus IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Episcopul Ignatie: “Părintele Mina este aidoma proorocului Ilie”
“Câteva cuvinte minunate, desprinse dintr-o carte de înțelepciune a Bisericii noastre. Din cartea Patericului. Un bătrân cu viața sfântă, ne dă îndemnul acesta: dacă vrei să fii desăvârșit, fă-te flacără. Cuvântul acesta cred că i se potrivește foarte bine părintelui Mina. A căutat desăvârșirea și desigur, întregul traiect al vieții sale a fost o flacără. Flacără, entuziasm, fervoare pentru Dumnezeu. De ce? Pentru că credința părintelui Mina a fost una altitudinală. Fără intermitențe. In muzică, sincopele sunt frumoase, însă în credință ele pot fi fatale. Părintele Mina este aidoma proorocului Ilie. Dacă îl intreabă Dumnezeu, acum, în ceruri: ce-ai făcut, părinte Mina, pe pământ? Cu râvnă, am râvnit pentru tine, Doamne! Am crezut în tine, te-am mărturisit, fără să mă gândesc la periculul că pot să-mi pierd și viața. Te-am mărturisit, Doamne, în lumea aceasta care iți este ostilă. In lumea aceasta, în care ar fi vrut meșterii ideologiei ateiste să impună secera și ciocanul, dar eu am vrut să arăt lumii crucea dragostei tale. Asta am făcut eu, Doamne, pe pământ, cât mi-a fost îngăduit să traiesc. Am crezut în tine și n-am lăsat ca nimic să se înfiripeze în adâncul ființei mele între mine și tine”, a spus PS Ignatie. “Consider, în scurta perioadă în care l-am cunoscut pe părintele Mina, ca el era omul de flacără”, a mai spus Episcopul Hușilor.
In ediția de luni a cotidianului Vremea Noua vom prezenta povestea tulburătoare a călugărului de la Galați, tovarăș de temniță a lui Mina Dobzeu, cel care, într-o cuvântare încărcată de durerea amintirilor grele, a stârnit aplauze, admirație și lacrimi, lângă zidurile Catedralei.
