spot_imgspot_img
13.4 C
Vaslui
25-apr.-2024

Taximetristii din Bârlad vor reducerea taxei si mãrirea pretului pe kilometru!

- Advertisement -

HOTÃRÂTI Circa 120 de taximetristi din Bârlad au fost asteptati, ieri, la Casa de Culturã, pentru a se discuta despre constituirea unui sindicat al taximetristilor în Bârlad. La întâlnire însã au venit cam 20 de taximetristi, plus Iulian Bîca, directorul Directiei de Administrare a Pietelor, Parcãrilor si Cimitirelor (DAPPC) din cadrul Primãriei Bârlad. Discutia a fost moderatã de Dumitru (Ticu) Gheorghiu, care a încercat din rãsputeri sã îi convingã pe cei prezenti de necesitatea unui sindicat. Dar taximetristii nu s-au arãtat interesati de sindicat, ei cerând sã se întâlneascã cu primarul Dumitru Boros si cu seful serviciului Transporturi de la Primãria Bârlad, Mihai Bozianu, pentru a le prezenta problemele cu care se confruntã. Si s-a fãcut voia lor, la orele 14.00, primarul Dumitru Boros primind delegatia de taximetristi. Concluzia întâlnirii a fost clarã: rãmâne cum am stabilit! Si taxa anualã de 600 de lei/masinã, si Regulamentul pentru conduitã în Piatã! Unii taximetristi, dintre cei care au Dispeceratul plin de „pirati”, au fost nemultumiti de prezenta presei locale, pe care n-o înghit deloc, pentru cã „radiografiazã” toate gãinãriile lor!

S-a tot mediatizat cã taximetristii din Bârlad sunt revoltati de taxa impusã de CLM Bârlad, 600 lei/masinã/anual, pentru folosirea domeniului public. Ei au mers de douã ori, în decembrie anul trecut si în ianuarie a.c., la primarul Dumitru Boros pentru a discuta despre aceastã taxã, iar acesta le-a indicat cã trebuie sã se organizeze într-o formã juridicã, pentru a putea sã discute cu CLM Bârlad de pe alte pozitii. Ca atare, câtiva taximetristi bârlãdeni au decis sã se organizeze într-un sindicat, iar pentru asta s-au întâlnit ieri, 21 februarie, la Casa de Culturã a Sindicatelor. Din 120 de invitati, dacã au venit 20, ceea ce a nemultumit pe unii taximetristi, care chiar credeau cã se vor uni. La întâlnirea lor a venit si Iulian Bîca, directorul DAPPC Bârlad, care le-a fãcut cunoscut taximetristilor cã se va pune în practicã, în cel mai scurt timp, un Regulament de Conduitã în Pietele din Bârlad, iar prin acest regulament, taximetristii trebuie sã se prezinte la DAPPC cu o copie dupã licenta din dotare, la zi, pentru a completa o solicitare de acces în piatã, având gratuitate pentru 5 intrãri (si iesiri)/zi/masinã. Unii taximetristi au luat foc si au cerut sã nu limiteze accesul lor în piatã, pentru cã, zic ei, îsi pierd clientii. „Este clar cã nu întelegeti. Aceastã limitare este la gratuitate. Adicã doar de cinci ori aveti intrare gratis. Dar puteti avea si 20 de intrãri pe zi, însã restul de 15 sunt cu platã (1 leu)”, a precizat Iulian Bîca. Si de aici totul s-a „spart”, toti plecând nemultumiti si cerând sã se întâlneascã cu primarul Dumitru Boros si cu Mihai Bozianu, responsabilul cu autorizatiile de taxi si cu transportul local, din cadrul Serviciului de Gospodãrie Comunalã al Primãriei Bârlad.

„Rãmâne cum am stabilit”

La orele 14.00, primarul Boros si Mihai Bozianu au primit la Primãrie circa 10 persoane, care au reprezentat cele patru Dispecetare de taxi (Fulger, AnaTaxi, Eurotaxi si ProntoTaxi), plus câtiva taximetristi independenti. Toti au avut aceleasi probleme: taxa de 600 lei/an/masinã, stabilitã de CLM Bârlad pentru anul 2018 pentru folosirea domeniului public (statiile de taxi), cerând diminuarea acesteia pentru 2019, iar în acest an achitarea ei în rate; taxa de intrare la piatã sã disparã, sã fie o evidentã clarã a masinilor pe Dispecerat, dotarea statiilor de taxi cu WC-uri, mãcar ecologice, majorarea pretului pe kilometru (acum fiind 1,8 lei/km ziua si 2,5 lei noaptea), sã nu mai fie amendati de politie dacã opresc sã ia sau sã lase un client acolo unde este oprirea interzisã si, abia în final, „stârpirea” piratilor. Primarul i-a ascultat si a notat problemele dupã care le-a rãspuns, punctual.

„Am crezut cã începeti cu diminuarea pirateriei. Sã le luãm pe rând. Taxa de 600 lei/an/masinã nu poate fi acum plãtitã în rate. Pentru a fi plãtitã esalonat, nu se poate acum pentru cã plata dãrilor cãtre Primãria Bârlad nu are o procedurã aprobatã de CLM pentru achitarea taxelor în rate. Sunt foarte multi agenti economici care vor sã achite în rate, dar nu pot, pentru cã nu existã asa ceva prevãzut si nu-si pot lua autorizatiile. Am centralizat toate aceste situatii, printre care si taxa de 600 de lei, voi initia un proiect de hotãrâre pentru a fi prezentat consilierilor ca sã se poatã plãti esalonat, iar dacã trece de acest consiliu local al nostru, deja cu probleme, vom face asta. Vom analiza. Pentru 2019, nu se pune problema eliminãrii taxei. Poate doar o diminuare, dar sã stiti cã nu e corect ce cereti. Ani de zile nu s-a pus nicio taxã, ea a fost ani buni, apoi a dispãrut din senin si nimeni nu a spus nimic. Pãi toatã suflarea agentilor economici plãteste taxã pentru folosirea domeniului public si voi de ce nu? Taxa este legalã. Sunteti oameni informati. În toate orasele se plãteste aceastã taxã pe domeniul public. Vom pune în discutie, însã la finele acestui an, taxa pentru 2019. O micsorãm, o mãrim, vedem noi, discutãm, dar de eliminat în niciun caz. Trebuie sã luati în calcul cã e musai sã plãtiti. Degeaba aduceti în discutie infrastructura proastã, pentru cã asta este situatia pe care am preluat-o. Noi nu putem schimba infrastructura peste noapte. Cât priveste taxa pentru intrare la piatã, în toate orasele mari si civilizate, se plãteste! La Oradea se plãteste si intrarea în curtea Primãriei! De la primar, presedinte Curte de Apel, seful politiei judetene, toti plãtesc oriunde intrã. Cine vã cheamã la piatã sã-i luati de acolo, sã plãteascã si intrarea. Bârlãdeanul s-a învãtat sã-i vinã taxiul la tarabã dacã se poate. Sã dea 1 leu pentru intrarea în piatã a masinii, cum dau toti. Cât priveste micsorarea taxei, o puteti face, propunând CLM Bârlad un pret, dar sã fie fãcut dupã un calcul real, vizat conform legii de Asociatia Nationalã a Taximetristilor. Conform legii. Noi propunem consilierilor pretul, se va aproba sau nu. Dar trebuie sã puneti un pret rezonabil, care sã reiasã din calcule dupã legea în vigoare. Cât priveste piratii, noi am discutat, cum v-am mai spus, cu comandantul Politiei Bârlad si directorul Politiei Locale Bârlad, am întocmit un plan si sper sã-l ducem la bun sfârsit, dar în paralel am spus cã vom actiona în directia eliminãrii piratilor. Pentru început oferim si posibilitatea celor care vor sã lucreze legal în domeniul taximetriei. La nivelul Bârladului avem 180 de masini de taximetrie, care sunt autorizate. Pentru cã legea îmi permite, voi initia un proiect de hotãrâre prin care vom mãri numãrul de masini autorizate de la 180 la 240, cã atât îmi permite legea. Si atunci vom actiona împotriva celor care fac piraterie, explicându-le prin intermediul presei cã le oferim conditii pentru a intra în legalitate!”, le-a spus primarul Boros taximetristilor. Care au venit la întâlnire cu ideile lor si au plecat cu ideile primarului. Rãmâne cum am stabilit, nu se schimbã nimic! Si nici sindicat nu se mai face.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.