spot_imgspot_img
11.4 C
Vaslui
29-apr.-2024

Teatrul bârlădean în doliu: actrița Dana Tomiță a murit!

- Advertisement -

A CĂZUT O STEA Una dintre cele mai îngrăgite artiste a teatrului bârlădean, actrița Dana Tomiță nu mai este printre noi. A părăsit această lume, la 67 de ani, la fel de discret cum a trăit.

Născută în orașul celor șapte coline, Iași, în ziua de 18 mai 1948, Dana Tomiță a urcat pe scenă, în chip de mică balerină, pe când avea doar 5 ani. A urmat școala Populară de Artă din Iași, unde l-a avut profesor pe regizorul Tiberiu Penția. La propunerea acestuia, participă la un concurs de angajare și, din 1971, devine una dintre actrițele de baza ale Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad. În cei 34 de ani de teatru, Dana Tomiță a jucat peste 80 de roluri. Amintim doar câteva: Ioana, în ă”Surorile Bogaă”, de H. Lovinescu; Lady Milford, în „Intrigă și iubire”, de Fr. Schiller; Dna Lulu, în „Dudul lui Traian”, de V. I. Popa; Maria, în „Neînțelegerea”, de Camus. S-a pensionat recent, iar după câteva luni a fost reangajată. Ultimele roluri jucate în teatrul bârlădean sunt Regina, în „Ivona, și Principesa Burgundiei”, de Gombrowicz și Mama, în „Celestina „, de F. de Rojas (ultimul rol în teatrul bârlădean). Dana Tomiță s-a retras la Iași de câteva luni, ea trecând în neființă în acum două zile. După o carieră strălucită, Dana Tomiță își ia rămas bun de la viața dăruită teatrului. Va fi înmormântată mâine, la orele 13,00, Cimitirul ă”Eternitateaă” din Iași. Dumnezeu să o odihnească!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.