|

Telenovela de la Lacul Babei a ajuns la final, se asteaptã sentinta definitivã

CONDAMNARE…Arestat preventiv dupã ce a fost acuzat de tentativã de omor, Constantin Mititelu, un tânãr de 24 de ani din localitatea Lacul Babei, a fost condamnat, în primã instantã, la 5 ani de închisoare si 3 ani, pedeapsã complementarã de interzicere a unor drepturi. De asemenea, tânãrul a fost obligat sã achite sume considerabile de bani, daune morale si materiale victimei, dar si spitalelor care au îngrijit-o. Povestea a început în octombrie 2017, când Mititelu a bãgat furca în viitorul sãu cumnat, Marian Munteanu. Bãrbatul, în vârstã de 30 de ani, a ajuns pe mâna chirurgilor ieseni cu plãmânul stâng perforat. De fapt, el fusese cel care a provocat tot scandalul si cel care a intrat în miez de noapte peste familia iubitei. Dar a ajuns victimã, fiindcã fratele iubitei sale a sãrit în apãrarea ei si i-a înfipt furca în piept. Judecãtorii nu au considerat cã e vorba de autoapãrare.

Pentru protagonistul celebrei telenovele de la Lacul Babei, începutã în 2017, norocul nu a fost de partea sa. Astfel, dupã aproximatv doi ani de la comiterea faptei, judecãtorii l-au condamnat, în primã instantã, pe Constantin Mititelu la 5 ani de închisoare si 3 ani pedeapsã complementarã de interzicere a unor drepturi. De asemenea, Mititelu a fost obligat sã plãteascã 6296 de lei Spitalului Judetean de Urgentã Vaslui, cheltuieli de spitalizare. Spitalul Clinic de Pneoumoftiziologie Iasi ar trebui sã primeascã, de la acelasi inculpat, 6428 de lei, iar victima, 20.000 de lei, daune morale. Pe lângã acesti bani, Mititelu ar trebui sã mai plãteascã si 1.613 lei, cheltuieli judiciare cãtre stat. A mai trebuit sã treacã aproape un an ca întreaga poveste sã ajungã la final si magistratii curtii de Apel Iasi sã dea verdictul. Cu toate acestea, instanta ieseanã a decis ca verdictul final sã fie dat la începutul lunii viitoare, mai ales cã judecãtorii sunt în grevã de mai bine de o lunã. Povestea tânãrului de 24 de ani a început în 2017, ca o telenovelã sãteascã la Lacul Babei, acolo unde Marian si Diana formau un cuplu de mai bine de patru ani. La un moment dat, tânãrul i-a cerut iubitei sale sã se mute împreunã, în casa mamei lui. Dorinta acestuia a fost vãzutã cu ochi buni de mama fetei, mai ales cã cei doi au si un copil împreunã. Fericirea celor doi nu a durat decât douã zile. Mama bãiatului nu a vrut sã o primeascã. A zis cã e casa ei personalã si sã plece. Femeia a spart toate castroanele si i-a zis fetei cã, dacã nu iese din casã, bagã cutitul în ea. Iar fata, de fricã, si-a fãcut bagajul si a plecat acasã, cu tot cu copil. Supãrat cã a rãmas singur, Marian, cel care avea sã devinã victima lui Costel, a decis sã sã rãzbune pe tânãra care l-a pãrãsit. Vineri seara, dupã ce a bãut mai multe pahare de vin, bãrbatul s-a dus acasã la cea care i-a fost iubitã, pentru a-i aplica o corectie fizicã. Nu a putut intra pe poartã, pentru cã era legatã cu lantul. Asta nu l-a împiedicat sã renunte. A sãrit gardul, apoi a intrat în casã. Nu a nimerit camera si a intrat peste fratele fetei. Degeaba acesta a încercat sã evite scandalul plecând din casã. Când Munteanu a început sã o batã pe iubita sa, fratele nu a mai suportat, a luat o furcã pe care o avea dupã casã, a intrat înãuntru si i-a înfipt-o în piept. Acesta a avut mare noroc cu medicii vasluieni, care au reusit sã-l stabilizeze în ciuda rãnilor grave suferite.