|

Top 10 apocalipse care stau să vină GALERIE FOTO

Acum că emoţiile ultimei apocalipse, cea din 11.11.2010, au trecut, putem începe să ne facem griji pentru următoarele. Cea mai apropiată şi cea mai periculoasă este cea din 12.12.2012, dar din topul celor mai răspândite teorii ale apocalipsei, fie ele de origine ştiinţifică, religioasă sau pur şi simplu culturală, aflăm că putem sfârşi şi în mod paradisiac lumea. Aşa a fost prezis.

10.  Cel de-al treilea război mondial


Va aduce apocalipsa nucleară, scenariile de sfăşurare al celui de-al treilea război mondial arătând că, din disperare, una dintre părţi va face până la urmă uz de armele nucleare, iar dacă acestea nu vor face praf şi pulbere pământul aşa cum îl ştim noi, efectele secundare tot îl vor distruge, dar lent şi în chinuri. Este vorba despre radiaţii şi schimbările atmosferice.

9. Marea încremenire
Este opusul teoriei Big Bang-ului şi aşa cum aceasta afirmă că universul este în continuă expansiune, teoria Marii încremenirii prezice nu doar oprirea expansiunii, ci chiar şi micşorarea universului, până la momentul în care acesta va deveni doar o mare gaură neagră. Oamenii de ştiinţă estimează însă că acest lucru nu se va întâmplă mai devreme de 100 de miliarde ani de acum înainte.

8. Bătălia zeilor damnaţi


Ragnarok este numele apocalipsei din mitologia scandinavă, prezisă în numeroase scrieri, fie ele poezie sau proză şi s-ar traduce prin “amurgul zeilor” sau “pieirea puterilor”. Bătălia se va da între zei şi forţele răului şi în timpul ei, nu numai marii zei Odin şi Thor, dar şi mulţi alţi zei mai mici. După bătălie soarele se va înnegri, stelele vor dispărea, iar oamenii vor pleca unde vor găsi cu ochii, căci pământul va fi înghiţit de mări. Însă mitologia scandinavă lasă o umbră de speranţă, căci nu consideră Ragnarok sfârşitul tuturor lucrurilor. Două fiinţe umane vor supravieţui şi vor repopula pământul cu urmaşii lor, un soare nou va răsări, o nouă generaţie de zei va veni la putere, iar oamenii vor trăi în pace.

7. Moartea soarelui
Aceasta nu mai e doar o teorie, ci o realitate, scrie akorra.com. Soarele nu va avea un destin diferit de cel al atâtor alte stele şi în cele din urmă va muri. Iar când se va întâmpla, pământul fie va fi distrus, fie nu va mai în stare să susţină viaţa, din cauza frigului sau fierbinţelii extreme. Vestea excelentă este că soarele nostru mai are de trăit vreo cinci miliarde de ani, timp berechet pentru a găsi o altă planetă la fel de prietenoasă ca aceasta pe care să ne mutăm cu căţel, purcel şi OZN.

6. Apocalipsa Zombilor

Ei bine, iată o apocalipsă care-şi are originea într-un film din 1968 al lui George Romero, “Noaptea morţilor vii”, dar de atunci a făcut o extraordinară carieră în multe romane şi filme SF. Apocalipsa dezgropaţilor spune aşa: morţii se vor ridica din mormintele lor şi vor începe să atace, fără o explicaţie certă, vii. Autorităţile se mişcă, ca de obicei ca ochii lor, iar rasa umană îşi va găsi sfârşitul de mâna propriiilor ei cadavre.

5. Sfârşitul lui Kali Yuga

Este apocalipsa hindusă, iar cărţile de învăţătură spun despre Timp că este împărţit în patru ere sau yugas, care vin în cicluri. Era Kali Yuga este cea a sfârşitului moral şi spiritual, când oamenii pierd legătura cu divinul şi se lasă pradă pe de-a întregul păcatului. Majoritatea învăţaţilor ce interpretează scripturile hinduse cred că omenirea se află în Kali Yuga, numit şi vremea întunericului, chiar acum. În mod tradiţional, Kali Yuga ţine 432.000 de ani şi a început cu moartea lui Krishna, o încarnare a zeului Vishnu, în aproximativ 3101 î.c.
Bătălia se va da între Kali, zeul discordiei, ce stăpâneşte era, şi Kalki, adică Vishnu reîncarnat la momentul potrivit pentru a se lupta cu Kali şi a da naştere unei noi ere de pace, Satya Yuga.

4.  Apocalipsa budistă

Se spune despre ea în cărţile de învăţătură budiste că va aduce pacea atunci când lumea va fi pierdută. Sfârşitul lumii pentru budiştii este unul moral, care se va petrece atunci când lumea îşi va pierde valorile spirituale. Teoria budistă a apocalipsei îşi are origina în credinţa lui Gautama Buddha, care spunea că învăţăturile sale vor fi deja pierdute în 500 de ani de la moartea lui. De atunci, cei 500 de ani au fost transformaţi în 5.000, iar după ce aceşti 5.000 de ani se vor fi împlinit chiar şi amintirile despre învăţăturile lui Buddha se vor fi pierdut. Atunci se va naşte un nou Buddha, Maitreya, care va veni să reînnoiască învăţăturile. Momentan Maitreya aşteaptă în cer să se reîncarneze.

3. Apocalipsele abrahamice

În majoriatea tradiţiilor, fie ele creştine, iudaice sau islamice, sfârşitul lumii are următoarele evenimente caracteristice: o perioadă tulbure, urmată de o mare bătălie dată între bine şi rău. Va fi momentul în care va apărea Mesia, cel ce îi va judeca pe cei vii şi pe cei morţi, şi va coborî împărăţia lui dumnezeu pe pământ. Data la care acesta se va produce variază.

2. Argumentul judecăţii de apoi

Este un raţionament matematic care postulează soarta omenirii pe baza numărului total de născuţi până în acest moment. A fost enunţat pentru prima dată de fizicianul Brandon Carter în 1983 şi, conform calculelor sale, omenirea se află la jumătatea vieţii sale şi are 95 % şanse să fi dispărut în 9120 de ani.

1. Judecata din 2012 de apoi

Este cea mai periculoasă apocalipsă dintre toate, multă lume crezând că sfârşitul lumii va veni în pe 12.12.2012, bazată pe interpretările unui număr de învăţaţi ce au interpretat scrierile mayaşe. Pământul nu va fi distrus, dar nici uşor nu-i va fi: polii se vor inversa, iar cei care vor supravieţui vor atinge un cu totul alt nivel de conştiinţă, mult mai înalt.

Aproape fiecare religie are câte o variantă de apocalipsă

realitatea.net