spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
26-apr.-2024

Tractor furat din curtea casei unui tânăr plecat la muncă în străinătate

- Advertisement -

Sâmbătă, la ora 16.30, Secția 5 Poliție Rurală Dărmănești a fost sesizată de Alexandru R., de 77 de ani, din comuna Botoșana, despre faptul că din curtea casei nelocuite a fiului său, care este plecat la muncă în Italia, persoane necunoscute i-au sustras un tractor agricol.

Cu ocazie cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei de vineri Alexandru R. a efectuat lucrări agricole, iar seara a parcat tractorul agricol în curtea locuinței fiului său, după care a plecat la domiciliu, iar a doua zi, dimineața, a observat lipsa acestuia, însă nu a anunțat poliția, crezând că i-a făcut cineva o glumă.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului, cu o valoarea de achiziție din anul 2011, de 3500 euro”, se precizează în comunicatul poliţiei.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2013-09-28/Tractor-furat-din-curtea-casei-unui-tanar-plecat-la-munca-in-strainatate#ixzz2gM5daR8x

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.