|

Traian Băsescu: Nu am perspective să ajung în arest, oricât și-ar dori unii. Nu am emoții

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat joi că nu are emoții că ar putea ajunge în arest, întrucât nu există niciun om în România care să poată susține că i-ar fi dat bani.

Întrebat în legătură cu controlul medical care se face în arest, dar considerat umilitor de Elena Udrea, Băsescu a răspuns: “Eu nu știu care sunt regulile la arest și a-propos de asta, oricât și-ar dori unii, nu am perspectiva să ajung acolo pentru simplul motiv că nu există un om în România care să poată spune că mi-a dat un leu. Acum, pot să spună mulți, dar trebuie să poată să și probeze. Nu am emoții din acest punct de vedere”.

Pe de altă parte, fostul președinte și-a exprimat convingerea că “justiția va fi corectă în cazul Elena Udrea” și că “delațiunile foștilor ei subordonați nu vor putea fi probate, pentru că Elena Udrea nu-i omul căruia să-i duci în birou o traistă cu bani să plece cu ea acasă”.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/traian-basescu-nu-am-perspective-sa-ajung-in-arest-oricat-i-ar-dori-unii_1651681.html#ixzz3UBsQxmyu
Follow us: @realitatea on Twitter