|

Uși metalice umplute cu țigări de contrabandă, confiscate de polițiștii de frontieră

Echipa de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița a descoperit, ascunse în uși metalice, 17.180 de țigarete de proveniență duty-free ce urmau să fie comercializate în Franța. Pe data de 13 februarie, în jurul orei 23:30, un cetățean român, în vârstă de 21 de ani, s-a prezentat în vama Albița pentru a intra în țară. Acesta călătorea ca pasager într-un autocar cu destinația Franța.

Țigările urmau să ajungă în Franța

Oamenii legii au făcut o serie de verificări, iar în remorca autocarului erau două uși metalice în care erau ascunse aproape 900 pachete cu țigări de contrabandă.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, precum și în remorca atașată de acesta, în urma căruia echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în două uși metalice transportate, cantitatea totală de 17.180 de țigarete (859 de pachete), de diferite mărci, de proveniență duty-free”, au declarat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

Tânărul pasager a declarat că țigările îi aparțin și că urma să le comercializeze în Franța. Mărfurile au fost confiscate de către autoritatea vamală, iar tânărul a primit o amendă în valoare de 8.000 de lei……..https://www.bzi.ro/usi-metalice-umplute-cu-tigari-de-contrabanda-confiscate-de-politistii-de-frontiera-foto-3881928?utm_source=website&utm_medium=ultima-ora-index