spot_imgspot_img
5.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Un bărbat a agresat un taximetrist după ce acesta nu a fost de acord să-i transporte o geantă voluminoasă

- Advertisement -

Un taximetrist din municipiul Botoşani a fost agresat duminică de un bărbat, după ce i-a transmis acestuia că se află în imposibilitatea de a-i transporta o geantă voluminoasă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Dan Izotov.

Potrivit sursei citate, după ce a agresat taximetristul, clientul nemulţumit s-a urcat pe cupola maşinii şi a distrus şi oglinda acesteia, potrivit Agerpres.

„În urma unei discuţii în contradictoriu cu un taximetrist, generată de imposibilitatea de a introduce o geantă voluminoasă în portbagajul taxiului, bărbatul l-a agresat pe conducătorul auto, s-a suit pe cupolă şi a rupt oglinda din partea dreaptă, după care a plecat. Taximetristul l-a urmărit până în apropierea unui hipermarket din zona Gării Botoşani, unde l-a oprit cu ajutorul unor colegi de serviciu. Un echipaj de jandarmi a observat conflictul şi a intervenit, după care i-a condus pe protagoniştii scandalului la sediul inspectoratului în vederea lămuririi situaţiei şi întocmirii actelor procedurale”, a afirmat Izotov.

Bărbatul de 32 de ani s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „distrugere” şi „lovire şi alte violenţe”. Dosarul va fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani…….https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/un-barbat-a-agresat-un-taximetrist-dupa-ce-acesta-nu-a-fost-de-acord-sa-i-transporte-o-geanta-voluminoasa-1261047

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.