spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
20-apr.-2024

Un cadavru fără mâini, un craniu şi un spânzurat descoperite în weekend în Iaşi

- Advertisement -

Cadavru fără mâini găsit pe malul Bahluiului, craniu găsit în pădurea Dobrovăţ şi un spânzurat la Bârnova.

Weekend de coşmar pentru criminaliştii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean. Sâmbătă, aceştia au fost chemaţi la Dobrovăţ, unde pe un deal au fost găsite un craniu şi un femur de om, iar duminică a fost găsit un cadavru în putrefacţie pe marginea râului Bahlui, în Metalurgie.

Cadavrul era eviscerat şi îi lipseau mâinile şi un ochi. Din primele cercetări se pare că bărbatul are vârsta de aproximativ 60 de ani şi decedase în urmă cu două săptămâni. „În jurul orei 14, un trecător a sunat la 112 şi a sesizat faptul că pe marginea râului Bahlui a fost găsit corpul unui bărbat decedat. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au făcut cercetări, deschizându-se un dosar penal pentru moarte suspectă“, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei. Cel mai probabil, cadavrul este al unui bărbat fără adăpost, şi a decedat din cauze naturale, fiind apoi mâncat de animale. Poliţiştii au precizat că nu au aflat identitatea acestuia. „Corpul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie şi aflarea cauzelor morţii“, a adăugat purtătorul de cuvânt.

În privinţa craniului găsit la Dobrovăţ, poliţiştii au precizat că a fost găsit de un localnic din comună care se afla la cules ciuperci. „Poliţiştii au fost sunaţi prin 112 despre găsirea unui craniu şi a unui femur pe un câmp. Criminaliştii s-au deplasat la faţa locului, unde au făcut cercetări. Din primele informaţii, a fost găsit doar un craniu şi un femur, în acest sens efectuându-se investigaţii pentru găsirea rămăşiţelor. Craniul a fost dus la Instititul de Medicină Legală pentru cercetări. Nu se ştie deocamdată identitatea persoanei în cauză“, a adăugat reprezentantul Poliţiei. Anchetatorii au totuşi o ipoteză, cum că rămăşiţele ar aparţine unui bărbat din Vaslui, care trăia în concubinaj cu o localnică din Dobrovăţ. Acesta ar fi dispărut în urmă cu câteva luni.

Un alt cadavru a fost găsit în pădurea Bârnova, de un trecător. Acesta a observat un bărbat spânzurat de ramura unui copac, aflat la 500 de metri de o pădure. El a anunţat poliţiştii, care nu au găsit niciun act de identitate asupra corpului, ci doar o sumă de bani.

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-cadavru-fara-maini-un-craniu-si-un-spanzurat-descoperite-in-weekend-in-iasi–24399.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.