Acţionarul majoritar al combinatului Fortus SA, aflat în insolvenţă, a nominalizat un avocat fost ministru pentru poziţia de administrator special, funcţie ocupată de ani buni de Gheorghe Chişcă.
Acesta din urmă, împreună cu deputatul PMP Petru Movilă, aduce acuzaţii grave cu privire la această propunere.
Amândoi uită să spună însă că Fortus SA a intrat în insolvenţă în timp ce era administrat de Chişcă.