spot_imgspot_img
23 C
Vaslui
16-apr.-2024

Un ieșean milionar în euro după un câștig la Loto a ajuns după gratii

- Advertisement -

De-a dreptul incredibil: unul dintre cei mai norocoşi ieşeni din ultimul deceniu, bărbatul care, acum câţiva ani, câştiga 3,8 milioane de euro la Loto 6/49, este investigat într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Mihai Cazacu a fost reţinut alaltăieri pentru 24 de ore de procurorii de la Crimă Organizată, însă eliberat de judecători, fiind cercetat sub control judiciar. Pentru Cazacu, câştigul la Loto a fost mai degrabă un blestem. A făcut tot felul de afaceri păguboase şi, colac peste pupăză, a mai fost şi condamnat în dosar.

Dosarele penale se ţin scai de un ieşean devenit milionar în euro după ce a câştigat la Loto 6/49. Mihai Cazacu a nimerit cele şase noroase în 2008, atunci când în conturi i-au intrat 3,8 milioane de euro. De atunci, a avut parte numai de belele. A pierdut o mare parte din sumă în urma unor investiţii neinspirate, a fost condamnat pentru o bătaie cu interlopi, cercetat pentru evaziune fiscală şi conducere cu alcoolemie, a fost bătut din cauza unore presupuse datorii.

Cireaşa de pe tort a venit la finele săptămânii trecute, când la uşa lui Mihai Cazacu au venit procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiu­ni­lor de Crimă Organizată şi Tero­rism (DIICOT) Iaşi. Noro­cosul de la Loto a fost săltat de jandarmi şi dus la audieri, unde a aflat că este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Mihai Cazacu, alături de fratele său Petrică, dar şi de un anume Dumitru Codre, a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore. Cei trei au fost prezentaţi şi Tri­bunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă, judecătorii stabilind să fie cercetaţi sub control judiciar.

Potrivit unor informaţii, ancheta din acest caz este foarte complexă, vizate fiind şi mai multe persoane de etnie romă care au fost de acord să intre în reţeaua de evaziune fiscală.

La finele săptămânii trecute, poliţişti de la Satu Mare, Bacău, Braşov şu Buzău, coordonaţi de DIICOT, au efectuat 22 de per­cheziţii domiciliare la persoanele bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani.

„În perioada 2010-2013, membrii grupării ar fi acţio­nat pe raza mai multor judeţe din ţară pe linia evaziunii fiscale şi spă­lării banilor. Din cercetări a re­zultat că societăţile comerciale im­plicate ar fi acţionat pe trei paliere infracţionale şi ar fi creat pe fiecare palier circuite fictive de fac­turi fiscale, care aveau ca obiect prestări de servicii în domeniul construcţiilor şi reabilitării de drumuri judeţene, naţionale şi auto­străzi“, susţin anchetatorii.

Oamenii legii au mai arătat că suspecţii ar fi înregistrat în contabilitate facturi fictive care atestau închirierea nereală a unor utilaje de construcţii, scopul fiind deducerea ilegală de TVA. Prejudiciul total ce ar fi fost creat de cei implicaţi în reţea ar fi de 6 milioane de lei, au mai precizat procurorii. În total, nouă persoane sunt cercetate acum sub control judiciar în acest caz, cu tot cu cei trei inculpaţi eliberaţi de instanţă.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-ie-ean-milionar-in-euro-dupa-un-ca-tig-la-loto-a-ajuns-dupa-gratii–162799.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.