spot_imgspot_img
13.4 C
Vaslui
25-apr.-2024

Un ieşean a fost declarat mort, deşi era viu. Ulterior, i s-a refuzat anularea actului de deces

- Advertisement -

Un bărbat a fost declarat mort de către judecătorii ieșeni, deși el este în viață. Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iași a solicitat instanței anularea actului de deces, dar magistrații au respins acțiunea. „Acțiunea noastră a fost respinsă pe motiv că persoana trebuia să ceară personal anularea actului de deces”, a declarat Marius Constantin Bodoga, șeful DLEP Iași.

Un ieșean în vârstă de 63 de ani a avut parte de o surpriză de proporții, când a vrut să își înnoiască un act. Acesta a constatat că fusese declarat mort, deși el este în viață. informează bzi.ro.

Reprezentanții DLEP le-au cerut magistraților din cadrul Judecătoriei Iași să dispună anularea actului de deces emis pe numele lui Dan Petrariu, numai că judecătorii au respins acțiunea.

Instanța respinge cererea formulată de reclamanta Direcția Locală de Evidența Persoanelor Iași – Serviciul de Stare Civilă în contradictoriu cu pârâtul Petrariu Dan, ca neîntemeiată”, au precizat magistrații ieșeni.

Sentința inițială ar fi putut fi atacată, dar, conform datelor oferite de instanță, aceasta nu ar fi fost contestată.
O surpriză și pentru autorități

Acțiunea de anulare a actului de stare civilă a fost formulată de către reprezentanții DLEP Iași în cursul anului trecut. Atunci, reclamanții au solicitat instanței, în contradictoriu cu Dan Petrariu, anularea actului de deces emis pe data de 8 ianuarie 2015, privindu-l pe pârât. Respectivul act de deces fusese întocmit pe baza unei hotărâri judecătorești declarative de moarte de pe data de 7 mai 2013. Decizia a fost emisă tot de către Judecătoria Iași………..https://www.romaniatv.net/un-iesean-a-fost-declarat-mort-desi-era-viu-ulterior-i-s-a-refuzat-anularea-actului-de-deces_509359.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.