|

Un model de videochat din Iași și-a petrecut noaptea în arest după ce a șantajat un francez cu imagini indecente. Mascații au intrat peste Iulia Georgiana Ciuraru în casă

Iulia Georgiana Ciuraru, un model de videochat din Iași, și-a petrecut noaptea în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) după ce mascații au intrat peste ea în casă. A șantajat cu imagini indecente un cetățean francez și a obținut bani din asta. Tânăra ar fi salvat fotografii cu bărbatul în ipostaze indecente și i-ar fi spus că le va face publice dacă nu îi oferă suma cerută Iulia Georgiana Ciuraru, un model de videochat din Iași, s-a trezit cu mascații pe cap, marți, 26 mai, pentru că a vrut să facă bani nu doar prin expunerea în fața camerei de filmat. Odată ce a intrat în discuții cu un cetățean francez, a salvat fotografii în ipostaze indecente cu acesta, iar mai apoi a început să-l șantajeze. Tânăra i-ar fi cerut diverse sume de bani timp de aproape șapte luni. La un moment dat, bărbatul a cerut ajutorul polițiștilor. Ulterior, oamenii legii au început o anchetă, iar polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale (SIC) au făcut verificări.

„Tânăra făcea videochat, iar la un moment dat a intrat în contact cu cetățeanul francez. După mai multe discuții a ajuns să îl șantajeze spunându-i că dacă nu va primi bani, va trimite imaginile compromițătoare familiei sale”, a precizat o sursă din cadrul anchetei.

Marți-dimineața, mascații din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS) au intrat peste tânăra care făcea videochat

Polițiștii ieșeni au efectuat două percheziții domiciliare în cadrul dosarului penal de șantaj, iar Iulia Georgiana Ciuraru a fost reținută pentru 24 de ore. …https://www.bzi.ro/un-model-de-videochat-din-iasi-si-a-petrecut-noaptea-in-arest-dupa-ce-a-santajat-un-francez-cu-imagini-indecente-mascatii-au-intrat-peste-iulia-georgiana-ciuraru-in-casa-foto-3958552?utm_source=website&utm_medium=deschideri