|

Un politist a fost prins a treia oarã cu tigãri de contrabandã!

PROBLEMÃ Fostul politist de frontierã din cadrul SPF Husi, Florin Dan Iancu, cel care a izbutit, în 2011, “performanta” sã fie prins de procurorii DIICOT, dar si de proprii colegi, de douã ori, în mai putin de 4 luni, cu marfã de contrabandã, figureazã din nou într-un dosar privind traficul de tigãri de peste Prut. De data aceasta, este vorba despre o cantitate impresionantã de tigãri, în jur de 50.000 de pachete, deja capturate de oamenii legii, dupã perchezitii în trei localitãti (Sf. Gheorghe, jud. Covasna, Râsnov, jud. Brasov si municipiul Husi). Meritul este al politistilor huseni. Douã persoane au fost deja arestate pentru 30 de zile, însã Florin Dan Iancu, si el retinut initial, a scãpat. Interesant este cã acesta spune cã nu are nicio legãturã cu acest caz, iar oamenii legii continuã sã îl suspecteze doar, spun ele, din cauza antecedentelor.

Traficul cu tigãri la granita de est a Uniunii Europene (UE), mai cu seamã la frontiera verde din zona PTF Albita, pare greu de potolit! Dacã pe rolul Tribunalului Vaslui se aflã abia la începutul judecãtii un dosar de contrabandã, în care traficantii de tigãri nu s-au dau în lãturi sã ameninte cu moartea un sef din Politia de Frontierã, care nu le-a facilitat actiunile, în timp ce un alt politist a ales sã îI sprijine, iatã cã politistii huseni au reusit sã destructureze o altã grupare infractionalã, care “opera” cu marfã de zeci de mii de pachete de tigãri si în care, culmea, este bãnuit de “coordonare” tot un politist, demis din sistem, de aceastã datã! “Pe 14 noiembrie, ca urmare a activitãtilor desfãsurate de politisti din cadrul Politiei municipiului Husi într-un dosar penal, au fost puse în aplicare cinci mandate de perchezitie domiciliarã emise de Judecãtoria Husi. Perchezitiile au fost desfãsurate la mai multe locuinte, din municipiul Husi si din judetele Covasna si Brasov, apartinând unor persoane bãnuite de sãvârsirea infractiunii de contrabandã. Politistii au descoperit 51.229 pachete de tigãri (1.024.580 tigarete) de diferite mãrci, unele netimbrate, iar altele cu timbre fiscale de accizare din Ucraina. Din cercetãri a reiesit faptul cã, în urma unor întelegeri prealabile între persoanele bãnuite, tigãrile de contrabandã erau transportate pe raza celor douã judete, în vederea comercializãrii”, au precizat reprezentantii IJP Vaslui. Asadar, ramificatiile contrabandei care se face peste Prut, cu traficanti din Moldova, ajung inclusiv în judete din centrul tãrii, iar prinderea persoanelor implicate nu s-ar fi putut face fãrã un sprijin important din partea Directiei de Operatiuni Speciale. Procurorii huseni au retinut vineri în acest caz trei persoane: Drutu Costicã, 39 de ani, Marin Alexe, 52 de ani, dar si pe Florin Dan Iancu. Interesant este cã, în fata instantei, cu propunere de arestare preventivã, a fost dus doar Drutu, domiciliat în Sf. Gheorghe, jud. Covasna si Marin Alexe, din Râsnov, judetul Brasov.

Anchetatori: “Contrabanda, mai ales în asemenea cantitãti, nu prea se poate face fãrã sustinere din partea unor personaje din sistem

Florin Dan Iancu a fost retinut pentru 24 de ore, însã i s-a dat drumul, dupã ce a fost audiat. Acesta a sustinut cã nu are nicio legãturã cu cauza, iar pe ceilalti doi retinuti nu îi cunoaste. “Am fost chemat la Politie, dar nu am vrut sã mã duc fãrã mandat. Cã m-am sãturat sã fiu chemat degeaba. Cum este un dosar de contrabandã, cum mã iau pe mine la întrebãri. Motivul este cã am avut anterior probleme cu tigãrile de contrabandã, atât. Acum nu mai am nicio legãturã cu tigãrile. Pe cei doi oameni din dosar nu îi cunosc, habar nu am cine sunt persoanele. Eu am dat declaratii si am spus ce stiam. Nu au avut probe împotriva mea, cã mã arestau si pe mine”, a sustinut Florin Dan Iancu. Anchetatorii însã spun altceva si sustin cã sunt probe care indicã legãtura dintre ei. Instanta Judecãtoriei Husi a considerat cã sunt probe temeinice ca Drutu si Marin sã fie arestati pentru 30 de zile. Ambii au contestat mãsura arestãrii preventive. “Contrabanda, mai ales în asemenea cantitãti, nu prea se poate face fãrã sustinere din partea unor personaje din sistem, care cunosc detalii legate de zonã, de activitatea la frontierã, de controlul de rutinã, de patrulare si posibilitãtile de trecere peste apã, cu cât mai putine riscuri. De aceea sunt contactati actuali sau fosti politisti de frontierã, cum e si cazul domnului Iancu, care stie bine aceste lucruri si care, în baza actiunilor ilicite anterioare, are stabilite anumite contacte pe piata neagrã a tigãrilor de contrabandã”, sustin anchetatorii. În destructurarea acestei grupãri infractionale, politistii huseni au mai avut si sprijinul Politiei Brasov, dar si al politistilor din cadrul IJP Covasna.