CARTE… De câte ori am în fatã o nouã monografie îmi repet, si repet si pentru ceilalti înteleptele spuse ale lui Nicolae Iorga: “Nu vom avea niciodatã o adevãratã istorie a românilor pânã nu vom avea istoria fiecãrui sat, a fiecãrei comune, a fiecãrui oras“. Iorga a avut mare dreptate, deoarece noi am început sã concepem lucrãri de sintezã asupra istoriei nationale înainte de a efectua sãpãturi arheologice sau sã publicãm documentele istorice. Traditia monografiilor în judetul Vaslui este destul de veche, a început cu “Istoria comunei Bogdana” de Iacov Antonovici, lucrare premiatã de Academia Românã. A urmat, la începutul secolului al XX-lea, premierea altor monografii dedicate comunelor Stãnilesti si Avrãmesti. La ora actualã judetul Vaslui se remarcã, de data aceasta, “de bine”, prin cel mai mare numãr de monografii de comune fatã de celelalte judete din Moldova.
Dan Ravaru
Pe aceastã linie ascendentã se înscrie si monografia satului Rãscani, datoratã profesorilor Gheorghe Gherghe si Neculai Apostol, care au deja experientã în acest domeniu, ne-au mai prezentat si alt sat din comuna Suletea, Fedestii. Ceea ce se întâmplã mai rar la noi, au gãsit si sprijin financiar de la UAT Suletea, CL Suletea si din partea primarului comunei, domnul Ciprian Robert Tamas. Un rol deosebit, de altã naturã, l-a avut sprijinul domnului Lucian Timofticiuc, director al publicatiei de fatã. În paginile monografiei se descriu printr-o emotionantã creatie în versuri a profesorului Neculai Apostol, intitulatã semnificativ: “Tu, Tarã, adu-ti fiii înapoi”, urmatã de un eseu semnat de Gheorghe Gherghe pe aceeasi tematicã. Mi s-a pãrut foarte normalã aceastã originalã introducere deoarece atât satul care constuie subiectul monografiei, cât si toate satele românesti sunt amenintate de depopulare, populatia activã fiind plecatã în alte tãri. Este un fenomen straniu, fãrã precedent în istoria nationalã, neexistând la noi rãzboi ca în alte state, iar sãrãcia nefiind un motiv major. Bulgarii, de exemplu, sunt mai sãraci, dar nu-si pãrãsesc tara. Monografia de fatã, ca si alte lucrãri similare, poate contribui la aprofundarea dragostei pentru locurile natale, îi poate lega mai mult pe fiii satului de originile lor. Monografia propriu-zisã cuprinde mai întâi un studiu asupra Vãii Jigãliei, râul pe care este situat satul Rãscani, la fel si alte localitãti de mare vechime. Descrierea vãii este deosebit de atractivã, de o mare valoare literarã si afectivã. Lectura ne duce cu gândul la multe alte zone din judetul Vaslui deosebit de frumoase, desi nu poartã pecetea muntelui sau a mãrii. Totodatã, autorii schiteazã si istoricul vãii respective, plecând de la multimea descoperirilor arheologice datorate eminentului cercetãtor Ghenutã Coman si urmasilor sãi. De asemenea, sunt prezentate atestãrile documentare, destul de numeroase si ele, datorate în bunã parte lui Gheorghe Ghibãnescu, cercetãtor de mare importantã pentru trecutul judetului nostru si al Moldovei în general. Autorii au în vedere si formele de spiritualitate, care pot fi intuite în cadrul descoperirilor arheologice si fac observatii pertinente de ordin entografic asupra ocupatiilor din trecut si de astãzi din zonã. Începuturile localitãtii Rãscani sunt legate de satul Miclesti si de mosia acestuia, de aceea autorii încep cu o minutioasã prezentare a Miclestilor de unde se va desprinde viitorul sat Rãscani. Initial a fost vorba de un sfert din Miclesti, unde se remarcã popa Rãscanu si urmasii sãi, deveniti “bãtrâni” ai satului, care îi vor perpetua numele, atestat prima oarã la 27 aprilie 1633. Sã amintim cã “bãtrân” însemna, de fapt, o diviziune a mosiei satului, plecând de la un posesor initial în cadrul devãlmãsiei. Cei din Rãscani vor avea satut de rãzesi, termenul din Moldova pentru tãranii liberi, care posedau în comun o suprafatã de teren, respectiv mosia satului. Termenul apare mai târziu pe la 1580, însã statutul de rãzes era mult mai vechi si tine probabil de structura proprietãtii anterioare formãrii satului moldovenesc. Si, ca peste tot în Moldova, rãzesii se vor lupta cu marii proprietari de pãmânt, se vor judeca în procese prelungite, unele dintre ele la zeci de ani. Boierii cu care s-au judecat rãzesii au fost cei din neamul Costache, de mare influentã în Moldova, la fel cu rudele acestora. Dintre Costãchestii prezenti în zonã, îl amintim pe Lupu Costache, un personaj foarte controversat, acuzat cã l-a trãdat pe Dimitrie Cantemir. De fapt, asa-zisa lui trãdare a fost necesarã fiindcã în cazul în care Petru cel Mare si Dimitrie Cantemir câstigau în conflictul cu turcii ar fi fost supusi foarte devreme unei ocupatii rusesti si, bineînteles, rusificãrii.
“Rãscanii au rezistat peste timp si au cunoscut si administratia modernã introdusã de Alexandru Ioan Cuza”
Atentia autorilor se îndreaptã, apoi, în mod deosebit asupra “neamurilor”, termenul fiind prezent si în subtitrarea lucrãrii. În primul rând, neamul Rãscanu, apoi neamul Focsa, familii înrudite si care au dat numeroase personalitãti atât în Rãscani, cât si în alte localitãti în care au subzistat ramuri înrudite. Sã amintim numai pe Gheorghe Focsa, cel care a condus 29 de ani Muzeul Satului din Bucuresti si al cãrui nume îl poartã Scoala din Rãscani. Sunt prezentate si alte localitãtii învecinate, de exemplu, Pencesti, care a dispãrut. Disparitia unor sate s-a datorat mai multor cauze, una dintre ele fiind amintitã atunci când autorii fac un istoric al administratiei actuale. Satele, respectiv obstea locuitorilor, cunosteau impunerea colectivã, adicã se stabilea un impozit valabil timp de cinci ani asupra întregii obsti, repartizatã apoi pe familii. Apãreau, însã, situatii deosebite, când unele familii pãrãseau localitatea si atunci sarcinile acestora cãdeau în seama celor rãmasi. Când sarcinile deveneau prea grele, plecau cu totii, se “risipea” satul. Rãscanii au rezistat însã peste timp si au cunoscut si administratia modernã introdusã de Alexandru Ioan Cuza, a cãrei evolutie este prezentatã amãnuntit. Interesante sunt observatiile în timp asupra administratiei fanariote, care mãrea mereu impozitele, avea o multime de slujbasi, cu totii supusi coruptiei, situatie care nu ne este strãinã nici acum… Alãturi de evolutia administratiei, este prezentatã si cea demograficã, conform recensãmintelor. Un capitol deosebit de interesant este dedicat crestinismului, începând cu cele mai vechi prezente de ordin arheologic, explicate si prin faptul cã nordul Dunãrii a fost o zonã în care crestinii, persecutati în Imperiul Roman, îsi puteau gãsi salvarea. În paralel, sunt prezentate si populatiile migratoare, care au strãbãtut spatiul nostru românesc. În privinta lãcaselor de cult, se fac presupuneri cã au existat încã din secolul al XVII-lea deoarece prezenta în documente a unui popã Rãscanu si a altor preoti, presupune în mod firesc existenta unor lãcase de cult. Se stie în mod sigur cã, la 1777, Ene Focsa a ctitorit o bisericã în Rãscani, iar dupã ruinarea acesteia, la 1857, a fost adusã de la Zorleni o bisericã de lemn, reclãditã în localitate. Interesante sunt si mentionãrile asupra scolii existente la Rãscani, sat component al comunei abia în 1913, dar având rezultate deosebite, absolventii sãi urmând de multe ori cursuri superioare. Ca element sociologic, sunt prezentate si însemnãrile unui cadru didactic, privind evolutia sa intelectualã. În ansamblul sãu monografia îsi dovedeste o utilitate deosebitã, iar având în vedere si lucrarea similarã despre Fedesti, ne permitem sã-i îndemnãm pe autori la o binevenitã sintezã, o monografie a comunei Suletea.
