spot_imgspot_img
5.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

Un sinucigaș din Bacău a salvat 6 bolnavi. Prima prelevare de organe din acest an, la Spitalul Județean de Urgență

- Advertisement -

Un adolescent sătul de viață i-a ajutat să își lungească zilele pe șase bolnavi care se rugau să mai trăiască, relatează digi24.ro. Părinții băiatului au făcut un gest mare și au semnat acordul de donare. A fost prima prelevare de organe făcută în Bacău anul acesta.

Băiatul de 18 ani a fost adus de urgenţă la spitalul din Bacău pe 12 noiembrie, după ce a vrut să îşi pună capăt zilelor. Cinci zile mai târziu a intrat în moarte cerebrală, iar familia a hotărât să-i doneze organele.

„Vreau să mulţumesc, în primul rând, familiei, mai exact mamei băiatului, care a trecut peste suferinţa prin care a trecut, ca orice mamă cu un băiat care a stat destul de departe de ea o perioadă şi pe care nu l-a avut aproape şi care, aflat în moarte cerebrală…nu a mai putut fi salvat”, a declarat, vizibil emoționată, Bianca Purcarin, medic ATI la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

„Emoţional, a fost foarte greu, pentru că toţi avem copii şi a fost greu…”, recunoaște și dr. Dana Călțaru, medic primar oftalmolog la Spitalul Județean Bacău. „Ochii se recoltează în totalitate, se prelevă… la Iaşi sunt preparate corneele”, a precizat ea.

Prelevarea de organe a durat aproape opt ore.

„Ne confruntăm deseori cu pacienţi aflaţi în moarte cerebrală. Provocarea pentru echipele medicale, echipa medicală, este menţinerea unui pacient aflat în moarte cerebrală, menţinerea funcţiilor lui vitale”, spune Valentn Tutunaru, medic primar ATI Spitalul Județean de Urgență Bacău.

Cu ajutorul organelor prelevate, medicii au reuşit să salveze vieţile unor oameni care stăteau de ani buni pe lista de aşteptare.

„Este prima prelevare de la Bacău din acest an de la un donator foarte tânăr, de 18 ani, de la care s-au prelevat ficatul, rinichii, corneea şi ţesut osteotendinos. Transplantul hepatic a fost efectuat la o pacientă de 44 de ani, care era cu o stare generală destul de gravă”, a explicat dr. Raluca Neagu, coordonator centru transplant.

La Iași, alți doi oameni au primit o speranță odată cu transplantul de rinichi. (sursa: digi24.ro)

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.