spot_imgspot_img
21.1 C
Vaslui
24-apr.-2024

Un tânăr sucevean, găsit carbonizat într-o rulotă în Belgia

- Advertisement -

Un tânăr din municipiul Suceava, plecat de mai mulţi ani la muncă în Belgia, a fost găsit carbonizat într-o rulotă făcută scrum în urma unui incendiu.

Potrivit presei belgiene, macabra descoperire a fost făcută marţea trecută, în jurul orei 4.45, când pompierii din Liege au intervenit pentru stingerea incendiului izbucnit la o rulotă parcată pe o stradă din Mons-lez-Liège (Flemalle).

După ce-au stins flăcările care au mistuit în întregime rulota, pompierii belgieni au găsit cadavrul carbonizat al unei persoane de sex masculin, ulterior stabilindu-se că în acea rulotă dormea un tânăr, Gabriel Cătălin Gaftea, din municipiul Suceava, care împlinise de câteva zile 33 de ani.

Tatăl unei fetiţe în vârstă de 5 ani, Gabriel era plecat de aproape trei ani în Belgia şi lucra ca muncitor la un bâlci ambulant, iar rulota în care dormea aparţinea patronului belgian pentru care muncea.

„Acel patron susţine acum că nu îl cunoştea pe Gabriel şi l-a declarat boschetar, spunând că s-a aciuat în acea rulotă fără ştirea lui. Nici măcar nu a transmis un mesaj de condoleanţe sau să fi anunţat familia din Suceava, întrucât avea un număr de telefon de aici. Şi se cunoşteau chiar foarte bine, au fotografii împreună, cu fiul acelui patron Gabriel era prieten pe Facebook… cum poţi să fii atât de lipsit de suflet”, e revoltată Amelia Roznovan, sora tânărului decedat.

Ancheta a fost preluată de un procuror din Liège, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a izbucnit incendiul, variantele vehiculate până în prezent, însă neconfirmate de anchetatorii belgieni, fiindcă tânărul şi-a pus la încălzit o porţie de lasagna învelită în staniol şi a adormit sau că s-ar fi răsturnat aeroterma pe care o folosea în rulotă şi ar fi luat foc un covor din interior.

„Trebuia să vină acasă peste câteva zile, pe 25 septembrie. El avea două fetiţe, una de 5 ani, a lui, şi cealaltă a fostei sale soţii, pe care o iubea la fel de mult ca şi pe propriul său copil. Plecase în străinătate în speranţa că va reuşi să strângă câţiva bănuţi pentru fetele lui. Totul făcea pentru fetele lui. Abia aştepta să se întoarcă acasă să-şi vadă fetiţele”, mărturisea ieri Amelia Roznovan.

Anchetatorii din Belgia au cerut autorităţilor române să preleveze probe de salivă de la sora şi fiica tânărului decedat, pentru a face testul ADN în vederea confirmării oficiale a identităţii victimei.

Rudele îndoliate nu ştiu încă în ce condiţii vor putea repatria în ţară rămăşiţele lui Gabriel şi, mai ales, care vor fi costurile.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-09-15/Un-tanar-sucevean-gasit-carbonizat-intr-o-rulota-in-Belgia#ixzz3DMygLsBL

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.