spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Un traficant de droguri a băgat spaima în concurenţă cu o uniformă de poliţist şi insigne de ofiţer antidrog

- Advertisement -

Acţiunea de luni a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, împotriva a patru persoane acuzate de trafic de droguri de risc şi de mare risc, s-a concretizat, ieri, prin emiterea a două mandate de arestare preventivă pe numele celor despre care există date solide cu privire la implicarea directă în afacerea bănoasă privind comercializarea de droguri, canabis, haşiş şi ecstasy, către clienţi din municipiile Suceava şi Rădăuţi.
Cireşel Cornelius Dicoiaş, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Rădăuţi, şi Alexandru Ursache, zis „America”, de 29 de ani, din municipiul Suceava, ambii recidivişti, au fost arestaţi preventiv, ieri, pentru 30 de zile, de Tribunalul Suceava, la propunerea DIICOT, în timp ce un al treilea inculpat, Mihai Tudor Lungu, din municipiul Suceava, a fost plasat de procurori sub măsura controlului judiciar.

Avea uniformă de poliţist şi insigne de ofiţer antidrog
Personajul cheie în acest dosar este Cireşel Cornelius Dicoiaş, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Rădăuţi, cel acuzat că procura droguri din Spania şi le comercializa pe raza judeţului Suceava.
În locuinţa lui Cireşel, poliţiştii de la Serviciul Antidrog al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava au găsit o uniformă de poliţist de frontieră şi două legitimaţii cu insigna „Antidrog”, ceea ce le-a confirmat anchetatorilor faptul că tânărul a răspândit între alte persoane care se ocupau cu traficul de droguri ideea că ar fi ofiţer sub acoperire şi astfel a avut cale liberă să-şi desfăşoare activitatea infracţională.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2016-07-27/Un-traficant-de-droguri-a-bagat-spaima-in-concurenta-cu-o-uniforma-de-politist-si-insigne-de-ofiter-antidrog

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.