spot_imgspot_img
14 C
Vaslui
23-apr.-2024

Unde se vinde cea mai ieftină benzină din UE. România plăteşte la fel ca în Luxemburg

- Advertisement -

La benzinăriile din Bulgaria se găseşte cel mai ieftin carburant din Uniunea Europeană, în timp ce noi scoatem din buzunar la fel de mulţi bani ca un luxemburghez atunci când alimentăm maşina.

Ziare.com a consultat cele mai recente date publicate de Comisia Europeană despre preţurile la carburanţi.

Potrivit statisticii UE, un bulgar a plătit, în această luna, în medie 0,945 euro pe un litru de benzină. Asta înseamnă cu 13% mai puţin decât un român, care a dat pe un litru de benzină, în medie, 1,085 de euro.

Iar situaţia se repetă şi în cazul altor state din regiune, unde salariile sunt mai mari că la noi. Cu alte cuvinte, câştigăm mai puţin decât alţii (cu excepţia bulgarilor), dar scoatem mai mulţi bani din portofel atunci când alimentăm.

Iată unde se situează România în raport cu alte state UE din regiune, când vine vorba de preţul benzinei:

Bulgaria – 0,945 euro/litru
Polonia – 1,017 euro/litru
Ungaria – 1,056 euro/litru
Lituania – 1,068 euro/litru
Letonia – 1,084 euro/litru
România – 1,085 euro/litru
Estonia – 1,088 euro/litru
Croaţia – 1,184 euro/litru
Slovenia – 1,204 euro/litru
Slovacia – 1,218 euro/litru

Preţul benzinei în România este apropiat de cel regăsit în Luxemburg şi cu 17% sub media UE:

Luxemburg – 1,090 euro/litru
Media UE – 1,310 euro/litru

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/unde-se-vinde-cea-mai-ieftina-benzina-din-ue-romania-plateste-la-fel-ca-in-luxemburg_1939778.html#ixzz49kjmB3li
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.