|

USR desființează ‘Comisia sparanghelul’: ‘PSD vrea să găsească ţapi ispăşitori şi vrea să se războiască cu Guvernul PNL’

USR acuză lipsa unui plan coerent al autorităţilor române în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei celor care merg să muncească în străinătate, reprezentanţii Uniunii susţinând că reţeaua de ataşaţi pe probleme de muncă pe care România o are în alte ţări este “jenant de subdimensionată”. Senatorul USR Radu Mihail consideră că motivul pentru care s-a înfiinţat Comisia “sparanghelul” este acela de a găsi “ţapi ispăşitori”, potrivit news.ro.

Senatorul USR de Diaspora Radu Mihail a acuzat, vineri, într-o conferinţă de presă, pe de o parte, lipsa unui plan coerent al autorităţilor române în ceea ce priveşte informarea şi prevenirea abuzurilor la care sunt supuşi unii dintre muncitorii români din străinătate, iar pe de altă parte susţine că şi românii plecaţi arată o lipsă de încredere în autorităţile statului român. El a spus că a fost vorba despre o “abordare heirupistă” din partea fostelor guverne, susţinând că faptul că miniştrii “urcă în avion” şi merg la faţa locului nu rezolvă problemele.
Radu Mihail a mai spus că printre măsurile pe care USR le consideră “absolut necesare” în cea ce priveşte gestionarea muncitorilor români din afara ţării se numără existenţa unui “tablou de bord” pe care Guvernul român să îl aibă în ceea ce priveşte problemele muncitorilor români care lucrează în străinătate, tablou care ar trebui să reunească problemele din punct de vedere calitativ şi cantitativ, datele cu privire la necesarul de muncitori români în străinătate pentru a se face estimări cu privire la numărul celor care ar urma să plece şi perioadele în care vor face deplasarea. El a afirmat, de asemenea, că trebuie ţinută o evidenţă a firmelor care duc muncitori.

….https://www.stiripesurse.ro/usr-desfiinteaza-comisia-sparanghelul-psd-vrea-sa-gaseasca-tapi-ispasitori-si-vrea-sa-se-razboiasca-cu-guvernul-pnl_1469909.html