spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

VAL de pensionări în MApN. Militarii să treacă în rezervă de teamă că pensiile vor scădea. Anunţul ministrului

- Advertisement -

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, confirmă valul de pensionări din armată, dar susţine că pensiile militarilor nu vor scădea, aşa cum s-a zvonit.

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a precizat, miercuri, că valul de pensionări din Armată are la bază faptul că foarte mulţi militari au auzit că se poate schimba baza de calcul şi că ar putea să ia pensii mai mici, el dând, însă, asigurări că algoritmul va fi menţinut, iar pensiile nu vor scădea.

„În situaţia modificării actualei legi a pensiilor militare, suntem de părere că trebuie păstrat acelaşi algoritm de calcul al pensiilor. Lucrul acesta este convenit şi cu prim-ministrul, Mihai Tudose, este convenit şi cu doamna Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, convenit şi la nivel politic cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea”, a spus Ţuţuianu.

„Considerăm că valoarea pensiei nu trebuie să depăşească 100% din baza de calcul şi nu vom afecta în niciun fel pensiile aflate în plată, acestea rămânând la valoarea actuală”, a subliniat ministrul Apărării.

Solicitat să precizeze de ce există acest val de pensionări în Armată, Ţuţuianu a răspuns: „Oamenii au auzit diverse discuţii în spaţiul public despre sistemul pensiilor militare de stat, foarte mulţi au auzit că se poate schimba baza de calcul şi că ar putea să ia pensii mai mici”.

„Am simţit nevoia să venim şi să spunem că algoritmul de calcul se va păstra. Media pensiei în sistemul militar este undeva la 3.000 lei. Sunt nişte pensii mari în sistemul militar, cele mai mari sunt la magistraţii militari, care sunt pe acelaşi nivel cu ale magistraţilor din sistemul ÎCCJ”, a subliniat Ţuţuianu.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/val-de-pensionari-in-mapn-militarii-sa-treaca-in-rezerva-de-teama-ca-pensiile-vor-scadea-anuntul-ministrului_368498.html#ixzz4nxPHA1AV

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.