spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Valul otrãvitor al propagandei sovietice privind Basarabia care clipoceste si astãzi

- Advertisement -

Cedarea Basarabiei si Bucovinei (iunie, 1940)

ISTORIE… Ca de obicei, bolsevicii au cãutat mijloace propagandistice care sã justifice agresiunea asupra României. Bineînteles cã au evitat termenul <agresiune>, dând a întelege cã a fost vorba doar de tratative, iar populatia din Basarabia a asteptat ani si ani sã fie eliberatã de sub “jugul românesc”. Justificãri s-au gãsit în partea sovieticã, si pentru Bucovina de Nord si tinutul Hertei, acea parte a judetului Dorohoi rãpitã odatã cu Bucovina. Aici s-a dat de gol cinismul lui Stalin. Când românii au demonstrat cã Herta si statele din jur au fost ocupate din gresealã, creionul foarte gros folosit pentru hartã a împins granita cu 10 km, Stalin ar fi râs si ar fi spus: “ati pierdut Basarabia, ati pierdut Bucovina si acum faceti gãlãgie pentru un biet târg”. La fel s-a întâmplat si cu câteva insule de la Gurile Dunãrii, deci, odatã cu forta, sovieticii foloseau frecvent si minciuna. De fapt, ei continuau vechea politicã ruseascã din timpul tarilor. Într-un numãr din “Historia special”, cercetãtorul Anatol Petrescu urmãreste sirul de neadevãruri practicate de URSS. Dar, încã din sec. al XVIII-lea, rusii adresau românilor manifeste în care cãutau sã demonstreze cã ambele popoare, fiind crestin-ortodoxe, ar trebui sã se reuneascã într-o singurã împãrãtie. Aceastã propagandã s-a intensificat atunci când rusii au ajuns la Dunãre, în 1791.

Dan Ravaru

Dupã prima rãpire a Basarabiei, rusii voiau tot mai mult si tindeau ca si în timpurile moderne spre crestele Carpatilor. Ca mijloc de propagandã, îi foloseau pe “iconari”, cei care confectionau aceste obiecte sfinte de cult în curtile gospodarilor si povesteau, totodatã, cât de bun si de mãret este tarul Rusiei. Rãzboiul a prilejuit, dupã cum am vãzut, aceastã nouã rãpire a Basarabiei pe care, însã, rusii o sustineau dupã cum au vãzut cã le era obiceiul cu argumente propagandistice. În primul rând, ar fi vrut sã demonstreze cã basarabenii s-ar fi bucurat enorm, ar fi manifestat un imens entuizasm odatã cu trecerea lor sub stãpânire sovieticã. Dacã atunci a fost vorba de Rusia, propaganda acesteia s-a mentinut în timp. Citãm, dupã Anatol Petrencu, ce se scria într-o “istorie a RSS moldovene” în 1970: “oamenii muncii din Basarabia au întâmpinat cu o nespusã bucurie vestea despre solutionare pasnicã a conflictului sovieto-român, despre eliberarea tinutului de sub jugul mosierilor si capitalistilor români. La 28 iulie, dis-de-dimineatã, multimea de oameni a inundat strãzile si pietele oraselor si satelor din tinut. Pretutindeni, domneau bucuria si voia bunã. Oamenii care nici nu se cunosteau înainte, se îmbrãtisau, se felicitau cu prilejul eliberãrii”. Dar nu numai în istoriografia sovieticã gãsim astfel de aberatii, de minciuni sfruntate, dar si în scrieri sau luãri de pozitii apropiate de zilele noastre. Ne amintim de Mot Pan, cel care în urmã cu câtiva ani dorea ca Rep. Moldova sã se întindã pânã la Carpati sau alti oameni politici de la Chisinãu, care vorbeau de cei 5 milioane de moldoveni aflati sub stãpânire românescã. Mai aproape de zilele noastre, presedintele Rep. Moldova, Igor Dodon, de orientare pro-ruseascã repetã aceleasi prostii, exagerându-le încã. Astflel, el afirmã cã în perioada 28 iunie-3 iulie 1940, în Moldova, ar fi avut loc o rãscoalã împotriva românilor care a dus în final la reunirea Basarabiei cu Rusia. Populatia ar fi întâmpinat cu mare entuziam armata sovieticã, cu lozinci si discursuri în care cetãtenii multumeau trupelor sovietice. Nici în România lucrurile nu stãteau mai bine din punct de vedere istoriografic. În toate cele trei, apoi patru clase de liceu,toatã istoria România era cuprinsã într-un singur manual semnat de sinistrul istoric Mihai Roller. Membru al grupãrii pro-sovietice din Partidul Comunist din România, el venise de la Moscova pe tancurile sovietice, asemenea Anei Pauker si altor asemenea lor. În România nu era voie sã vorbesti despre Basarabia, nici sã pronunti mãcar numele, mai ales în perioada 1948-1964, chiar dacã dupã acest an lucrurile s-au mai îmblânzit, restrictiile asupra punerii în discutie a problemei Basarabiei a existat în continuare. Nicolae Ceausescu abia în toamna anului 1989 si-a permis sã punã problema Basarabiei si stim ce a pãtit… Toate aceste falsuri, au plecat de la o expunere a lui Molotov, ministrul de Externe sovietic. “Printre tãrile meridionale vecine pe care eu le-am citat, este una cu care noi nici nu avem un pact de deagresiune: România. Aceasta se explicã prin existenta unei chestiuni litiginoase nerezolvate, aceea a Basarabiei a cãrei anexare de cãtre România nu a fost niciodatã recunoscutã de Uniunea Sovieticã, cu toate cã aceasta n-a pus niciodatã chestiunea înapoierii Basarabiei pe cale militarã”. Problema s-a decis în conditiile începerii rãzboiul mondial. Dupã probusirea Frantei, Germania si Uniunea Sovieticã se simteau triumfãtoare asa cã în virtutea vechiului acord de pe 23 august 1939, încheiat între Ribbentrop si Molotov, s-a trecut la “rezolvare”.

Soldatii rusi se pretau la jafuri mãrunte

O multime de mãrturii de pe teren, culese pentru perioada respectivã, dovedesc faptul cã nimeni nu astepta cu bucurie sosirea sovieticilor si în marea majoritate a localitãtilor nu a existat niciun fel de manifestãri pentru primirea asa-zisilor eliberatori. Sirul nenorocrilor care au urmat este nesfârsit, cunoastem cu adevãrat si putem demonstra documentat numai o parte dintre el. Au existat bineînteles variate forme de protest, cu exceptia celor militare, acestea, dupã cum se stie, erau interzise si ar fi însemnat o invazie generalã sovieticã. Se pare cã peste o sutã de mii de oameni s-au refugiat într-o primã fazã însotind administratia civilã si unitãtile militare pânã la cresterea Prutului. Vom vedea mai târziu cum se vor desfãsura miscãrile în sens invers, adicã deportãrile cãtre Siberia. În capitolul “Umiliti si jefuiti la Prut”, autorul citat scrie în cartea “Dezmembrarea României”, despre cele pãtite de basarabeni la trecerea Prutului, ni se dau amãnunte aparent nesemnificative, dar care întregesc un tablou general al nedreptãtilor suferite. Iatã câteva însemnãri: “din câte si mai câte, lui Alexandru Busuioc sovieticii i-au confiscat un costum bãrbãtesc, un ceas metalic, un port-tabac, douã covoare goblen, un covor basarabean, cinci monede de aur si un breloc de aur. Iatã si o altã însemnare: Maria Constantinescu a fost deposedatã de un covor, trei bucãti de stofã, sase linguri, douã fete de masã, douã perdele, o brãtarã de aur si 16 mii lei” (“Historia special”, iulie 2020). Cât de clar vedem cã nu a fost vorba de actiuni politice sau militare ale soldatilor, ci de jaf, de hotie mãruntã, s-au pretat pânã si la linguri, iar în privinta ceasurilor au precedat celebrele jafuri de România amintite cu umor de Contantin Tãnase: “Davai ceas, davai palton/Davai casã si mosie/Haraso, tovãrãsie”. În cartea amintitã, sunt citate nenumãrate alte dovezi de jaf care dovedesc cã reprezentãrile umoristice sau anecdotele, care circulau despre soldatii rusi cu câte 10 ceasuri pe o mânã sau rusoaicele care confiscau sutiene, dar le legau pe deasupra bluzei de soldat, nestiind practic la ce folosesc. Toate acestea demonstreazã lipsa de culturã si civilizatie a celor care voiau sã le propunã un viitor fericit. Sunt amintite însemnãrile regelui Carol al II-lea, care nota: “primele stiri ce ne vin sunt foarte triste. Gruparea populatiei basarabene, îndeosebi a evreilor, a lãsat mult de dorit. Coloanele de refugiati si trenurile au fost atacate de hoardele comuniste, ceea ce a întârziat si mai mult posibilitãtile si asa ridicol de scurte de a putea realiza o evacuare în ordine”. Din nefericire, cele enumerate mai sus sunt doar începutul suferintelor prin care vor trece românii basarabeni, suferinte pe care nu le vom cunoaste niciodatã în întregime. În drumurile fãcute în Basarabia, am auzit nenumãrate relatãri impresionante. Închei articolul amintind spusele unui academician de la Chisinãu, care la 14 ani a fost dus cu familia în Siberia, dar a avut curajul ca singur, el, un copil de 14 ani sã strãbatã aproape întregul URSS si sã ajungã acasã, unde mai avea ceva rude, pãrintii murindu-i în Siberia. Astfel de caractere puternice au existat destul de numeroase între Basarabiei, altfel nu s-ar explica faptul cã au reusit sã rãmânã români dupã atâtea suferinte. Cu atât mai mult sunt indignat când în majoritatea emisiunilor radio si tv, la fel în majoritatea ziarelor si revistelor, vom întâlni expresii de genul “un grup de moldoveni au trecut Prutul”, “doi moldoveni si doi români au încercat sã…” de parcã toti redactorii respectivi ar primi ordine de la Moscova sã facã deosebire transantã între românit si moldoveni, un alt popor chipurile. Si atunci mã întreb, ca de obicei, ce a fost Eminescu, român sau moldovean?!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri