spot_imgspot_img
7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Vasile Blaga A DEMISIONAT din funcţia de co-preşedinte al PNL și s-a retras de pe lista electorală

- Advertisement -

Vasile Blaga a demisionat, miercuri, din funcţia de co-preşedinte al PNL, dar şi din funcţia de şef de campanie pentru alegerile parlamentare, după ce a fost pus sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.

„În urma acuzațiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevinovăția în fața instituțiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL și a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac. Ca atare, voi acționa în consecință și îmi depun demisia din funcția de co-președinte al Partidului Național Liberal și din cea de șef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an”, a anunţat Vasile Blaga, prin intermediul unui comunicat de presă.

Scos de pe listele electorale

La puțin timp după anunțul demisiei, PNL a anunțat că Blaga renunță și la candidatura pentru un nou mandat parlamentar.

„În același timp, Partidul Național Liberal precizează faptul că Vasile Blaga l-a informat pe președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, că nu își va depune candidatura pentru un nou mandat de parlamentar. În zilele următoare va avea loc o reuniune a conducerii partidului în care se va stabili cea mai bună variantă de urmat în contextul demisiei domnului Vasile Blaga”, a precizat PNL.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/vasile-blaga-a-demisionat-din-functia-de-co-presedinte-pnl_1986625.html#ixzz4La9pjZAi
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.