DEZIDERAT… Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 reprezintã, fãrã îndoialã, cel mai important eveniment din istoria multimilenarã a românilor, iar aceastã paginã sublimã a trecutului românesc trebuie sã rãmânã vie în memoria noastrã colectivã. Mãretia ei stã în faptul cã desãvârsirea unitãtii nationale nu este opera vreunui om politic, guvern sau partid; este fapta istoricã a întregii natiuni române, care a pus umãrul pentru realizarea marelui deziderat. Semnarea actului de reîntregire de la Alba Iulia a stârnit un val de entuziasm în rândul românilor, moment ce a fost sãrbãtorit cu fast si de vasluieni.
În viata tuturor popoarelor s-au petrecut momente ce au avut o însemnãtate deosebitã, care le-au marcat existenta, ajungând sã capete dimensiunile unor sãrbãtori nationale. Momentul 1 Decembrie 1918 reprezintã ziua în care românii au realizat cel mai important act istoric, cu deosebite consecinte pentru evolutia ulterioarã a natiunii noastre. Unirea Transilvaniei cu România a reprezentat „cheia de boltã a edificiului national”, încununând astfel lungul sir de lupte si sacrificii umane al poporului român pentru înfãptuirea idealului unitãtii nationale. Ideea de unitate nationalã a cunoscut momente de referintã precum cel din anul 1600, când sub sceptrul lui Mihai Viteazul, românii si-au manifestat pentru prima datã dorinta de a trãi într-o tarã liberã si independentã. Din acel moment, tot ce s-a petrecut în istoria noastã a purtat pecetea acestui deziderat si anume, refacerea unitãtii de stat pe pãmântul vechiului regat al Daciei. Marea Unire a fost si visul lui Horea, a fost cauza revolutiei initiate de Tudor Vladimirescu sau viziunea lui Avram Iancu. De asemenea, ideea de unitate nationalã a reprezentat si principala revendicare a generatiei pasoptiste, cea care a pus bazele statului român modern, prin unirea Moldovei cu Muntenia în 1859, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Marele istoric si scriitor, Nicolae Bãlcescu scria cã în adâncul inimii fiecãrui român era întipãritã ideea cã „mântuirea de orice dominatie strãinã nu se poate realiza decât prin unitate nationalã”. Chiar dacã, din cauza vitregiilor vremii, Tãrile Române au fost separate din punct de vedere politic, românii si-au pãstrat constiinta cã apartin aceluiasi popor. Aceastã constiintã a unitãtii de neam a fost consolidatã de permanentele legãturi politice, militare, economice sau culturale între Tãrile Române, factori esentiali în pregãtirea unirii lor într-un singur stat. Desãvârsirea statului national unitar român s-a putut realiza datoritã unor contexte interne si internationale favorabile, dar si dorintei aprige a românilor de a trãi uniti. Intrarea României în rãzboi de partea Antantei, revolutia bolsevicã izbucnitã în Rusia si înfrângerea armatelor austro- ungare, avea sã înlesneascã drumul românilor spre marele vis. Rând pe rând, Basarabia la 27 martie, Bucovina la 15 noiembrie si în final, Transilvania la 1 decembrie, s-au alipit României, formând, asa cum spunea Lucian Blaga „România dodoloatã”.
Vasluienii au participat la rãzboiul de reîntregire nationalã
Istoricul husean Costin Clit ne oferã informatii pretioase cu privire la contributia pe care au avut-o înaintasii nostri din actualul judet Vaslui în desãvârsirea marelui deziderat al românilor. „Locuitorii din fostele judete Fãlciu, Vaslui si Tuova si-au adus prinosul de sânge pe altarul patriei, contribuind cu arma în mânã la realizarea idealului secular. Monumentele ridicate dupã rãzboi stau mãrturie în acest sens. În timpul primei conflagratii mondiale, numerosi profesori, preoti, precum si copiii lor au venit din teritoriile ocupate de armatele germane, bulgare si austro- ungare refugiindu-se la Husi. Acestora li s-au adãugat si trupele ruse aliate si stationate aici, iar prin urmare, populatia orasului aproape s-a dublat. Autoritãtile au cãutat sã le ofere locuri de muncã si spatii de locuit refugiatilor din Ardeal, Dobrogea, Bucovina, Oltenia si Muntenia. Elevii au fost integrati în scolile din Bârlad, Vaslui, Husi si mediul rural, iar toate parohiile au fost suplinite de preoti refugiati. Preotul Constantin Isãcescu, directorul Scolii de cântãreti bisericesti constata într-o dare de seamã cã «cea mai mare parte dintre cântãretii de scoalã au fost mobilizati si multe posturi au rãmas vacante prin moartea celor mobilizati. Astãzi nu pot lãsa sub tãcere partea de contributie pe care au avut-o multi dintre absolventi în rãzboiul cel mare». Multi dintre ei au cãzut pe câmpul de luptã, altii au suferit chinurile captivitãtii ori s-au reîntors istoviti de puteri, schiloditi pe tot restul vietii, dar cu idealul realizat. Pe lângã tributul de sânge, husenii au folosit actul cultural în reîntregirea teritorialã a României Mari. Scoala huseanã a fost institutia implicatã în sustinerea românismului pe ambele maluri ale Prutului. Unirea Basarabiei cu Regatul României are un rol hotãrâtor în transformarea Gimnaziului «Anastasie Panu» din Husi în Liceul de bãieti «Cuza Vodã». Expunerea de motive prezentatã Senatului României este edificatoare în acest sens: «mãretul act al unirii Basarabiei cu Patria- Mumã a creat orasul Husi, situatiunea fericitã de a fi, din margine de tarã, centrul vechei Moldove. El trebuie sã serveascã populatia basarabeanã ca centru de culturã. În acest scop, husenii, gândindu-se sã vinã în sprijinul fratilor din Basarabia, au pregãtit un internat pentru elevii basarabeni». Nu trebuie uitat cã la aceastã institutie de prestigiu îsi desfãsura activitatea cunoscutul nationalist Ion Zelea Codreanu, mobilizat ca voluntar pentru a participa la Marele Rãzboi, iar în 1919 fiul sãu, Corneliu Zelea Codreanu punea bazele miscãrii sale în pãdurea Dobrina. Liga pentru unitatea culturalã a românilor si-a înfiintat, încã din 1890, sectii în întreg Vechiul Regat si teritoriile aflate sub stãpânire strãinã. Sectia din Husi a militat si luptat pentru realizarea Marii Uniri si mentinerea hotarelor întregite ale tãrii. Dacã pentru cea mai mare parte a tãrilor europene rãzboiul încetase la 11 noiembrie 1918, pentru România acest lucru nu s-a întâmplat. România a fost atacatã în douã rânduri în 1919, de armatele bolsevice din Republica Sfaturilor din Ungaria, proclamatã de evreul Bela Kun, un bun prieten al lui Vladimir Ilici Lenin. Vasluienii mobilizati au participat si la Campania din Ungaria, finalizatã prin ocuparea Budepestei si înlãturarea bolsevismului din aceastã tarã”, ne-a relatat istoricul Costin Clit. Conform acestuia, locuitorii de pe meleagurile vasluiene au participat activ la rãzboiul de reîntregire nationalã, ajungând chiar pânã în Ungaria, cu arma în mânã. Prin acest devotament fatã de tarã, înaintasii nostri au demonstrat cã patriotismul reprezenta o valoare de rang înalt. Marele poet, Mihai Eminescu, spunea cã „patriotismul nu este numai iubirea pãmântului în care te-ai nãscut ci, mai ales, iubirea trecutului, fãrã de care nu existã iubire de tarã”, trezirea acestui instinct matern fatã de propriul popor reprezentând primul pas în resuscitarea constiintei nationale.
