spot_imgspot_img
21 C
Vaslui
25-apr.-2024

Vești foarte bune pentru români! Vor primi bani mai mulți

- Advertisement -

Premierul Victor Ponta vrea ca în cea de-a doua parte a anului să se adopte legea salarizării, astfel încât să existe o „scară normală a valorilor”


„În partea a doua a anului avem un al doilea mare proiect, legea salarizării. Trebuie să rearanjăm scara normală a valorilor. Trebuie să existe o ordine, nu e normal ca președintele țării, primul ministru, președinții camerelor, să câștige mai puțin decât cine știe ce angajat dintr-o instituție militarizată sau dintr-o companie de stat, pentru că nu există nicio țară europeană unde să se întâmple chestia asta. Cerem performanță de la cei care conduc instituții, dar, în schimb, credem că nu trebuie nimic altceva. În același timp, vreau și cred că funcționari publici și aici vorbim de toți cei din sectorul bugetar, medici, profesori, pompieri, militari, polițiști, trebuie să le cerem foarte mult dar trebuie sa le oferim și un plan de carieră, o siguranță”, a argumentat premierul în cadrul Biroului Permanent Național al PSD.

Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/vesti-foarte-bune-pentru-romanii-vor-primi-bani-mai-multi-530159.html#ixzz3VsU9Gh59

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.