|

Viața prin obiectivul aparatului foto

„Ceea ce ești se vede în tot ceea ce faci” este motto-ul după care se ghidează în viață fotograful Ciprian Băbușanu, cunoscut de mulți băcăuani de la evenimente sau chiar de la televiziune, unde a lucrat cu mulți ani în urmă. Ciprian, fost elev al Colegiului N.V. Karpen, liceul P.T.T.R. cum era pe vremea lui și cum încă îi place să spună, și absolvent al T.C.M. –ului din Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, a fost fascinat încă din copilărie de fotografie și a decis să-și dedice viața acestei arte.

Mai mult decât atât, chiar și fiul său, Luca, în vârstă de doar 8 ani și jumătate, îi calcă pe urme, având deja propriul aparat de fotografiat și fiind inițiat în editarea video. Înainte de a afla mai multe despre activitatea lui Ciprian Băbușanu, cred că este bine să precizăm faptul că una din fotografiile sale a fost premiată la ediția din 2014 a Concursului Național de Fotografie, pe www.fotografi-cameramani.ro, un concurs ce a avut un juriu format din specialiști din străinătate.

-Când ai descoperit pasiunea pentru fotografie?
-Eu am fost atras de fotografie de când eram mic. Prima sclipire a fost pe la vârsta de 6 ani. S-a întâmplat când am fost împreună cu părinții mei la un botez care avea loc la Arad. Mi-a plăcut foarte mult de fotograful care lucra la acel eveniment și chiar mi-aduc aminte că avea un aparat Smena. Și atunci mi-am dorit foarte mult să fac și eu fotografie. Devenise visul meu. Așa că m-am hotărât să strâng bani și să-mi cumpăr un aparat foto. Am strâns banii de la colindat și de la urat și m-am dus hotărât să-mi cumpăr aparat. Am fost foarte dezamăgit atunci pentru că de toți banii pe care i-am srâns am primit un aparat de jucărie. Doar pentru atât mi-au ajuns banii.

-Când ai avut primul tău aparat de fotografiat ?
-Primul aparat de fotografiat cumpărat l-am avut la 14 ani. Era un Zenit și am fost foarte mândru de el. Până atunci însă, la 10 ani am primit de la cineva un Smena, dar era foarte greu de folosit pentru un copil. Era cu vizorul separat…era mai complicat. Primul aparat pe care mi l-am cumpărat, Zenitul, nici ai mei nu știau că mi l-am cumpărat…

sursa: http://www.desteptarea.ro/viata-prin-obiectivul-aparatului-foto/

loading...