spot_imgspot_img
10.2 C
Vaslui
19-apr.-2024

VIDEO!!! Copil bătut la ora de religie, până la inconştienţă

- Advertisement -

Incidentul s-a petrecut în sala de clasă marţi, copilul fiind trimis la Bucureşti din cauza loviturilor suferite u tatăl copilului susţine că incidentul s-a petrecut din cauza profesorilor care ar lăsa elevii nesupravegheaţi u şefa Inspectoratului Şcolar anunţă control la Şcoala Păuleşti u „Mi-a zis că pot să reclam pentru că banul îndoaie şi fierul”, susţine părintele că i-ar fi spus şefa şcolii din localitate
Tatăl unui copil de clasa a V-a din comuna Păuleşti acuză conducerea unităţii de învăţământ că nu asigură siguranţa elevilor în şcoală. Ion Diaconu susţine că propriul copil, care are 12 ani, ar fi fost bătut marţi la şcoală, puţin după ora 11,00, în timpul orei de religie. Omul zice că profesorul de religie ar fi fost la oră pentru numai 15 minute după care a plecat acasă, lăsând elevii nesupravegheaţi în clasă. În acest timp, elevul de serviciu, care e clasa a VIII-a, ar fi intrat peste copiii de-a V-a în clasă şi l-ar fi trântit pe fiul său pe care apoi l-ar fi bătut „până la inconştienţă”, după cum susţine. Pentru a-şi reveni, copilul ar fi fost stropit cu apă. “Nici nu ştiu cum a ajuns acasă. Cert este că l-am văzut ud pe haine şi am vrut să-l schimb. După ce s-a dezbrăcat a fugit afară şi am crezut că vrea să facă o glumă, numai că gluma s-a îngroşat şi atunci am sesizat că este ceva în neregulă cu el. L-am întrebat ce s-a întâmplat, dar el nu a ştiut să-mi zică decât că a fost trântit, în rest nu mai ştia nici cum a ajuns acasă”, ne-a declarat Ion Diaconu, tatăl copilului. Potrivit acestuia, soţia a mers la unitatea de învăţământ pentru a afla ce s-a întâmplat. “În cancelarie nu se ştia, diriginta nu auzise de bătaie”, ne-a mai spus tatăl copilului. Speriaţi, părinţii au mers cu copilul la Spitalul Judeţean unde medicul Vasile Anuţoiu i-ar fi direcţionat către un medic specializat în neuropsihiatrie infantilă. Copilul a fost consultat apoi de medicul specialist Ana Fianu care l-a trimis la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alex. Obregia” din Bucureşti cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral prin heteroagresiune”.

sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/educatie/1588826227-un-parinte-acuza-copil-batut-la-ora-de-religie-pana-la-inconstienta.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.