spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

VIDEO!!! Nu eşti focşănean dacă nu participi! Reîntâlnire cu omul care aduce istoria acasă de Ziua Unirii

- Advertisement -

Un oaspete important, care cunoaşte secretele de început ale Orchestrei simfonice a Focşaniului, iniţiată în 1947, a revenit la Focşani, unde va dirija două concerte alături de Orchestra de Cameră Unirea, în noua sa formulă. Este o ocazie unică de care ar trebui să profite toţi cei care iubesc Focşaniul. „Deşi sunt un om în vârstă, şi nu toţi au curaj la vârsta asta să se aventureze să călătorească cu avionul şi apoi prin zăpadă la ger de -17 grade, am trecut peste pericole şi am venit la Focşani. Vreau să se considere un omagiu din partea mea pentru oraşul în care m-am născut şi care mi-a dat posibilitatea, alături de destin, să devin muzician”, ne-a declarat dirijorul şi compozitorul Aryehh Levanon.
„Unirea pentru Unirea”
Primul concert al Orchestrei de cameră Unirea, care va avea loc vineri, dedicat aniversării celor 150 de ani de la înfiinţarea Colegiului Unirea, este intitulat sugestiv „Unirea pentru Unirea”. Al doilea concert festiv, la care sunt invitaţi toţi cei care iubesc Focşaniul, va avea loc sâmbătă, începând de la ora 19.00, în sala mare a Ateneului. Concertul va avea două părţi, o primă parte dirijată de Aryeh Levanon şi o a doua parte dirijată de Vincent Gruger, dirijorul permanent al Orchestrei de Cameră Unirea, un muzician originar din Germania, care lucrează cu Ateneul din 2008. Practic, doi dirijori îşi dau mână cu mână pentru a duce mai departe un proiect muzical de care Focşaniul are nevoie. Iar prezenţa muzicianului Aryeh Levanon dă greutate unui eveniment cu valoare de simbol pentru oraşul nostru. Biletele de intrare se găsesc la Agenția Ateneului.

sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/educatie/1588825711-nu-esti-focsanean-daca-nu-participi-reintalnire-cu-omul-care-aduce-istoria-acasa-de-ziua-unirii.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.