spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

VIDEO Victor Ţopa, despre situaţia din RM, despre afacerile sale, finanţarea Jurnal TV, condiţiile în care a plecat în Germania şi trecutul lui Plahotniuc // Interviu în exclusivitate

- Advertisement -

Interviu realizat de jurnalistul Constantin Cheianu cu Victor Ţopa, om de afaceri, fondator şi finanţator al postului de televiziune Jurnal TV

– Domnule Victor Ţopa, cu şase ani în urmă a trebuit să vă retrageţi cu întreaga familie din Moldova şi de atunci, practic, nu aţi mai apărut în spaţiul public de la noi. În schimb, în această perioadă numele dumneavoastră a fost invocat deseori la Chişinău şi adesea în contexte nu tocmai pozitive. De ce aţi decis să vorbiţi abia acum?

– Nu am ieşit niciodată în public fiindcă nu sunt persoană publică, nu doresc să fiu politician, nu vreau să fac politică. Ceea ce facem noi în Moldova o facem din dragostea faţă de Moldova, faţă de poporul nostru. Dar acum am văzut că a apărut multă informaţie negativă şi am vrut să dăm unele lămuriri, explicaţii, ca oamenii să înţeleagă ce facem noi, cum facem şi aşa mai departe.

– Ce faceţi, de fapt, în Germania?

– În Germania, aveţi dreptate, sunt foarte mulţi ani de când suntem cu familia aici. Am venit cu patru copii, deja acum avem cinci copii. Robert s-a născut chiar după un an când eram aici. Practic, el este într-un fel oarecare neamţ. Suntem fericiţi, lucrurile merg foarte bine. Copiii merg la şcoală: trei – aici, doi sunt la Londra, sunt încă studenţi. Afacerile merg foarte bine. Avem investiţii diferite în diferite zone. Lucrăm la nivel european şi global. Într-un fel oarecare, o problemă mare ori o provocare în Moldova ne-a făcut să ne dezvoltăm şi să facem lucruri mari şi bune. Trebuie să fim fericiţi şi mulţumiţi că avem aşa oponenţi şi duşmani care ne-au provocat să facem lucruri mult mai mari. Rămânând în Moldova, eram acolo cu volume moldoveneşti, volume mici, profituri mici. Acum duşmanul nostru, oponentul nostru, ne-a făcut să devenim mari.

– Cum se văd de aici realităţile din Republica Moldova?

– Este trist ce s-a întâmplat în Moldova. În 2009 noi toţi eram foarte optimişti, eram romantici. Credeam că după ce va cădea regimul Voronin vom avea o perioadă frumoasă, o perioadă de trecere de la un regim autoritar la un regim democratic, civilizat, european, dar nu a fost să fie aşa. Plahotniuc, într-un fel oarecare, îl controla pe Voronin în perioada comunistă, dirija lucrurile din spate. Acum el a devenit jucător pe faţă, practic a preluat toată puterea, a capturat statul, nu mai funcţionează instituţiile. Moldova este ceva ca Nicaragua, ca Haiti, a intrat într-un regim vicios, spre deosebire de state precum Republica Dominicană ori altele, care au intrat în cercul virtuos. E o problemă gravă. Plahotniuc, cred eu, este ca un virus ori ca un tif. Oamenii, Moldova, trebuie să bea tot paharul de amar, să-l bea până la fund, să apară imunitatea. Aşa cum a fost în Germania – a venit Adolf Hitler în 33, a fost până în 45, dar nemţii acum nu mai vor niciodată să aibă o persoană autoritară ori ca instituţiile, puterea, să fie concentrate în mâinile cuiva. Puterea este dispersată, funcţionează instituţiile şi aşa mai departe. Moldovenii trec printr-o boală, printr-un tif oarecare. Va apărea anticorpul. Important e să nu omoare Moldova, Plahotniuc să nu o omoare. Cred că suntem nu departe de timpul când Plahotniuc va fi nevoit să-şi ispăşească pedeapsa pentru porcăriile pe care le-a făcut.

– Şi vom dobândi imunitate la astfel de regimuri.

– Evident. Dacă Plahotniuc era înlăturat de la putere anterior, moldovenii nu aveau să bea paharul. Trebuie să bei paharul până la sfârşit. Paharul l-am băut noi, ca persoane fizice, atunci când am fost condamnaţi, când ni s-au furat acţiunile de la Victoriabank, Banca de Economii. Poporul, majoritatea oamenilor, nu înţelegeau asta – „E, au fost furaţi nişte oameni bogaţi”, mai ales că moldoveanul nu iubeşte pe cine-i bogat. Atunci când a fost furat tot poporul, când 1,3 miliarde au fost furate de la fiecare, când cursul valutar a scăzut, când preţurile au crescut, când fiecare a fost pedepsit, atunci ei au înţeles şi au conştientizat şi asta duce la o luptă generală, la o mobilizare generală. Poporul va supravieţui, ţara va supravieţui şi apare imunitatea.

– În anul 2010 a trebuit să părăsiţi Moldova în împrejurări nu tocmai prielnice. Cum s-a întâmplat, de fapt, totul?

– Eu m-am retras în Germania încă în 2002. Real, prima provocare mare, căreia trebuie să îi mulţumesc este Vladimir Voronin. El a fost primul care mi-a deschis primul dosar, el a fost primul care a vrut să mă condamne, dar Voronin a fost un om mai civilizat, mai statalist, mai bun, mai pozitiv. Plahotniuc este mai crunt, mai hain, mai rău, mai toxic, o răutate absolută, aş spune chiar. După prima provocare pe care am avut-o în 2001-2002, noi ne-am retras în Germania şi am început să lucrăm în Germania. De luni până vineri lucram aici, sâmbătă şi duminică veneam la familie acasă. Practic aveam afaceri aici, deja mi-am cumpărat casă încă în perioada aceea, dar în 2010-2011, ne-am retras total aici în legătură cu două evenimente. În primul rând, Plahotniuc ne-a prădat, ne-a furat proprietăţile şi ne-a condamnat. Şi noi am trecut în Germania şi datorită lui iată ne dezvoltăm, datorită acestei provocări. Ori cum spunea Darwin: ceea ce nu te omoară, te face să fii mai puternic.

– Trebuie să-i fiţi recunoscător, într-un fel.

– Sută la sută. Nu degeaba se spune: spune cine sunt prietenii tăi şi eu îţi voi spune cine eşti tu. Spune cine sunt duşmanii tăi şi o să-ţi spun cine eşti tu. Duşmani puternici înseamnă provocare puternică. Provocare puternică înseamnă evoluţie şi dezvoltare.

sursa: http://jurnal.md/ro/interviu/2016/9/2/victor-topa-despre-situatia-din-rm-despre-afacerile-sale-finantarea-jurnal-tv-conditiile-in-care-a-plecat-in-germania-si-trecutul-lui-plahotniuc-interviu-in-exclusivitate/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.