spot_imgspot_img
7.2 C
Vaslui
18-apr.-2024

VIDEO!!!Ovidius Clinical Hospital vine la Focşani

- Advertisement -

Spitalul privat, prin intermediul partenerilor din Focşani, oferă posibilitatea vrancenilor de a beneficia de serviciile medicale din spital, dar ia în calcul şi posibilitatea de a deschide o clinică aici
Ovidius Medical Hospital din Constanţa, cel mai mare şi modern spital privat din regiunea de sud-est a ţării, intră pe piaţa de servicii medicale din Vrancea. Deocamdată, printr-un parteneriat mai vechi de altfel cu Centrul Medical Mediconst din Focşani, unde va exista un birou local care va prelua documentaţia pacienţilor, va analiza dosarul fiecăruia şi în funcţie de situaţie, va direcţiona pacienţii către Constanţa. “Între Ovidius Clinical Hospital şi Centrul Mediconst din Focşani şi Constanţa există o legătură foarte stransă, fiind principalul nostru partener în ceea ce priveşte serviciile de imagistică medicală de înaltă performanţă. Vom pune la punct un sistem prin care pacienţii care vor o a doua opinie de la specialiştii nostri de orice specialitate, se pot adresa celor de la Mediconst Focşani, iar informaţia poate ajunge la noi, astfel încat pacientul să poată beneficia de o a doua opinie. Ulterior, dacă se impune, pacientul se poate deplasa şi la Constanţa. “În funcţie de solicitările pacienţilor locali, de feed-back-ul pe care îl vom primi de aici, vom decide şi investiţia pe care o vom face aici”, spune Adrian Mociu, director executiv al Ovidius Clinical Hospital. Clinica Mediconst este prezentă pe piaţa de servicii medicale din Focşani încă de acum cinci ani şi oferă o gamă largă de servicii, precum Serviciile pe care spitalul le oferă sunt variate, unele chiar inovatoare. Pacienţii trebuie să ştie, că deşi este vorba de un spital privat, unele servicii de care pot benedficia pot fi decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). “Avem şi contract cu CNAS, ceea ce ne permite să prestăm anumite servicii de investigaţii şi consultaţii gratuit pentru anumite specialităţi. De asemenea, tot cu ajutorul CNAS putem să prestăm şi servicii de recuperare medicală la nişte preţuri foarte bune sau chiar gratuit, în funcţie de situaţie, spitalizări de zi, etc.”, ne-a declarat Adrian Mociu.

sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/brand-voice/1588837754-ovidius-clinical-hospital-vine-la-focsani.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.