spot_imgspot_img
11.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Weekend plin în Iași: competiţie culinară internaţională cu 27 de ţări și semimaraton

- Advertisement -

Cel puţin patru evenimente de impact se vor desfăşura în acest weekend la Iaşi.

Unul dintre cele mai importante este „Cupa Mol­dovei în Gastronomie“, care va avea loc sâmbătă şi duminică, între orele 10 – 20, în Piaţa Unirii. Invitatul special al manifestării este „Regele Mondial al grătarelor“, canadianul Robert Rainford. „Iaşul este pentru mine a doua casă, nu sunt la prima vizită. Iaşul are oameni frumoşi şi o cultură minunată, astfel de lucruri iubesc la România. În aceste zile vom găti foarte mult, vor fi mulţi competitori care îşi vor arăta abi­lităţile şi cred că toţi cei care vor ve­ni la această manifestare vor în­ţelege pasiunea românilor pentru mâncare. Toţi ştim să mâncăm, dar nu toţi ştim să simţim gustul“, a spus Rainford.
Potrivit organizatorilor, la competiţie vor participa bu­cătari din 27 de ţări, iar categoriile de concurs sunt peşte, pasăre, vegetarian, torturi festive şi desert de restaurant.

Un alt eveniment care va avea loc în acest weekend este mar­şul dedicat Anului Jubiliar al Mi­lostivirii. Conform municipalită­ţii, manifestarea se va desfăşura sâm­bătă (de la ora 8.30), pe traseul Piaţa Palat – bulevardul Ştefan cel Mare – strada Colonel Langa – Ca­tedrala Romano-Catolică, la aceasta fiind aşteptaţi aproximativ 700 de credincioşi.
Tot sâmbătă, dar în partea a doua a zilei, creştin-ortodocşii vor fi prezenţi la procesiunea de Florii. Evenimentul va începe la ora 16.30 şi se va desfăşura pe traseul Biserica Bărboi – strada Costache Negri – Bi­se­rica Trei Ierarhi – bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt – Catedrala Mitropolitană.

Restricţii de circulaţie

Duminică va avea loc a doua ediţie a Semimaratonului Iaşi, eve­niment organizat de clubul Rotary Iaşi Copou. Manifestarea va începe de la ora 9, startul urmând a fi dat din faţa Palatului Culturii. Com­petiţia sportivă este organizată de Ro Club Maraton, care beneficiază de sprijinul Primăriei şi al Inspectorului Şcolar. La semimaraton sunt aştep­taţi să participe, de asemenea, 700 de persoane.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/weekend-plin-in-ia-i-competitie-culinara-internationala-cu-27-de-tari-i-semimaraton–125943.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.